Timișoara va avea prima girație rutieră suspendată la 10 metri deasupra căii ferate, în zona Pădurii Verzi, pe relația spre București, după ce compania feroviară a anunțat că va efectua lucrări inclusiv pentru dublarea liniei de cale ferată în zonă.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat marți că a avut recent discuții cu proiectanții aflați sub contract cu CFR pentru dublarea liniei de cale ferată în zona municipiului, dar și asupra soluțiilor la intersecțiile dintre calea ferată și principalele străzi din zonă. Beneficiar de proiect este CFR.

”Noi am agreat ideea ca la intersecția Baader cu calea ferată să fie un sens giratoriu la zece metri înălțime. Este pentru prima dată când avem așa ceva în Timișoara. CFR va face asta. Vom avea trei căi de acces la sensul giratoriu, respectiv, dinspre Divizia 9 Cavalerie, Baader și Demetriade (de pe noul tronson al Inelului II care va fi realizat de primărie, n.r.). Vom avea trei rampe cu lungimea de 230 de metri fiecare, care vor fi incidente la acea girație suspendată”, a explicat Nicolae Robu.

Lucrarea se va face pe banii CFR, în limita în care compania feroviară dispune de fonduri europene, restul de finanțare fiind preluată de municipalitate.

”O singură limitare este, cea a fondurilor. CFR nu poate aprecia acum cât poate acoperi financiar din fondurile pe care le va avea la dispoziție pe un proiect cu finanțare europeană prin reorientare de fonduri de la alte ținte care nu au putut fi atinse. Principiul de abordare a lucrurilor este acela ca tot ceea ce facem să fie făcut ca lumea, să nu facem fușăreli din cauza zgârceniei.

Ce poate face CFR face până atinge limita de finanțare. După aceea, preluăm noi, municipalitatea”‘, a detaliat Nicolae Robu.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.