Situația clădirilor de patrimoniu din Băile Herculane și problema accesului la apa termală din zonă, cu care se confruntă proprietarii de hoteluri și pensiuni din stațiune, sunt subiecte ce vor fi clarificate în perioada următoare, a susținut ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, în discuțiile pe care le-a avut recent cu proprietarii de complexuri hoteliere și pensiuni din stațiunea cărășeană.

Mircea-Titus Dobre s-a aflat, timp de două zile, într-o vizită de lucru în județul Caraș-Severin. În cadrul acesteia, demnitarul a avut o întâlnire cu autoritățile locale, parlamentari și peste 30 de operatori economici din domeniul turismului, proprietari de complexuri hoteliere și pensiuni din Băile Herculane, pentru a analiza situația actuală a stațiunii de pe Valea Cernei și pașii concreți ce trebuie făcuți în vederea rezolvării problemelor existente.

”Inițial aflasem de la București că situația acestei stațiuni de interes național este una dezastruoasă. Ei bine, am constatat aici că lucrurile nu stau chiar așa. E o stațiune vie. Și pentru asta trebuie să mulțumim investitorilor privați care au îndrăznit să-și dezvolte o afacere în Băile Herculane”, a declarat Mircea-Titus Dobre.

Două dintre problemele majore ce i-au fost aduse ministrului la cunoștință au vizat situația clădirilor de patrimoniu din Băile Herculane și cea a accesului agenților economici la apa termală, faimoase în toată lumea.

În privința clădirilor de patrimoniu, care trebuie să intre într-un amplu proces de reabilitare, imposibil la acest moment din cauza litigiilor privind dreptul de proprietate, ministrul Turismului le-a promis celor prezenți că va discuta problema cu ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, întrucât consideră esențială dezvoltarea unor segmente de nișă ale turismului, cum e cel cultural, în completarea celui de tip balneo sau spa și nu e firesc să nu fie folosite la capacitate maximă resursele existente și patrimoniul arhitectural inestimabil din stațiune.

Referitor la problema accesului la apa termală a tuturor proprietarilor de hoteluri și pensiuni din Băile Herculane, determinată de existența unui contract de concesiune a acestei resurse în favoarea unui întreprinzător privat care practică prețuri de furnizare exorbitante, ministrul de resort a anunțat că va analiza situația cu instituțiile abilitate în acest domeniu, pentru a clarifica situația juridică a acestei resurse naturale.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.