Principele Radu al României și-a lansat luni la Arad cartea-album “Povestea Castelului Peleș”, volum apărut la Editura Curtea Veche.

Cartea a fost prezentată de un apropiat al Casei Regale, arădeanul Tiberiu Dekany, copreședintele Asociației “Amicii Regelui Mihai” Arad.

“Castelul Peleș este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea, o adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendințe ale picturii, sculpturii și artelor decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședință a creatorului României moderne, regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinței de afirmare și legitimare a poporului român între națiunile moderne ale Europei”, a spus Tiberiu Dekany.

Potrivit acestuia, așa cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, ea fiind dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuțioasă, adeseori inedită, superb ilustrată,”Povestea Castelului Peleș” scrisă de principele Radu este poate cea mai izbutită monografie de până acum a acestui castel, a apreciat Dekany.

Făcând la rândul său o scurtă prezentare a cărții sale, principele Radu a spus, între altele că, după Palatul Parlamentului din București și după Castelul Bran din Brașov, Castelul Peleș este cea de-a treia atracție turistică a României, fiind vizitat anual de sute de mii de turiști.

”Istoria Castelului Peleș începe în vara anului 1866, când Carol I, nou-venitul domnitor al României, a vizitat pentru prima dată micul sat de munte care avea să devină peste ani orașul Sinaia. Încântat de frumusețea zonei, el a decis să ridice în aceste locuri o reședință de vară pentru familia sa. Pentru aceasta a vândut o moșie din Germania și din banii obținuți a cumpărat la Sinaia, în anul 1872, o suprafață mlăștinoasă de teren de 1.000 de pogoane, unde în anul următor au început lucrările de asanare și de stabilizare a terenului”, a amintit principele Radu al României.

El a arătat că, începute în 1873, lucrările de construcție a Castelului Peleș au durat 10 ani, Peleșul devenind de fapt un întreg complex, ce urma să cuprindă în final mai multe clădiri, începând cu castelele Pelișor și Foișor, Corpul de gardă și continuând cu Uzina electrică, Economatul sau Grajdurile regale.

”De menționat că în anul inaugurării sale Castelul Peleș era foarte aproape de granița cu Austro-Ungaria, care începea dincolo de Predeal, însă după unirea Transilvaniei din 1918, castelul a devenit a doua capitală a țării, aflată chiar în mijlocul României Mari. Complexul din jurul Castelului Peleș a găzduit mai multe consilii de coroană care au luat decizii capitale pentru politica externă a țării. La Peleș a încetat din viață, în toamna lui 1914, regele Carol I, iar în apropiere, la Pelișor, regina Maria și-a trăit ultimele zile, în vara lui 1938. Și tot aici, în aceste clădiri, s-a născut în 1893 regele Carol al II-lea, iar mai apoi, în 1921, regele Mihai”, a adăugat principele Radu.

Evenimentul de lansare a cărții a fost urmat de o sesiune de autografe.

Între cei prezenți s-au aflat: Iustin Cionca, președintele CJ Arad; prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG Arad; protosinghel dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului; fostul deputat Mihai Calimente, președinte ALDE Arad.

Naționalizat în 1948, Castelul Peleș a fost din anul 1953 muzeu, așa cum este și astăzi. În anul 2006, castelul a fost retrocedat regelui Mihai, care îl moștenise de la regele Ferdinand. În prezent, statul român gestionează exploatarea turistică a muzeului, plătind familiei regale, drept chirie, o sumă lunară de circa 11.000 de euro.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.