86 lucrări științifice vor fi prezentate la Deva, cu ocazia Sesiunii anuale de comunicări științifice ce va avea loc în 29 și 30 iunie la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Specialiști ai unor instituţii de învăţământ superior şi de cultură din Bucureşti, Sibiu, Brăila, Reșița, Baia Mare, Satu Mare, Timişoara, Zalău, Caransebeș, Oradea, Alba Iulia, Buzău, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Hunedoara, Petroșani, Arad, Reșița, Orăștie, Sebeș, Târgoviște, Brad, Craiova şi Deva vor prezenta pe parcursul a doua zile – 29 și 30 iunie – nu mai puțin de 86 de lucrării științifice, în cadrul Sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice a Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Lucrările sesiunii vor debuta joi, 29 iunie, la ora 09.00, la sediul muzeului din Palatul Magna Curia, în Sala Șemineului, cu deschiderea oficială care va cuprinde, pe lângă alocuțiunile de rigoare și vernisarea expoziției de fotografie documentară „Chipuri de eroi”. Aceasta redă imagini sau detalii semnificate de pe monumentele funerare ridicate, în județul Hunedoara, în cinstea celor căzuți pe fronturile celor două Războaie Mondiale și face parte dintr-un proiect prin care se încearcă punerea în valoare și recuperarea informațiilor documentare de orice natură despre momentul „Centenarului”. Fotografiile sunt realizate de către Daniel I. Iancu de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, iar prezentarea evenimentului va fi făcută de Grigore Roibu, președintele Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni.

Începând cu ora 11.00 vor debuta lucrările pe secţiuni ale Sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice a MCDR (arheologie, istorie, istoria culturii, etnografie, restaurare –  conservare).  Dintre lucrările care vor fi prezentate amintim: ANTONIU MARC, CĂTĂLIN RIȘCUȚA, CĂTĂLIN CRISTESCU, MARIUS GHEORGHE BARBU, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva – Descoperiri preistorice recente în zona Dealurilor Devei;  AUREL RUSTOIU, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, IOSIF VASILE FERENCZ, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva – Artizanat şi societate în estul Bazinului Carpatic în sec. IV-III a. Chr. Observaţii privind organizarea producţiei şi a atelierelor meşteşugăreşti; LIVIU PETCULESCU, Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti – Echipament militar roman și romano-bizantin dintr-un lot de obiecte aflat la MNIR, București; LIVIA MAGINA, Muzeul Banatului Montan Reșița – Sate și săteni pe domeniul Hunedoarei între 1670-1680; DOREL MARC, Muzeul Județean Mureș, Secția de Etnografie și Artă Populară, Târgu Mureș – Preoțimea, țărănimea și cultul eroilor Marelui Război în arealul mureșean transilvan; ALEXANDRU SONOC, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, CRISTIAN C. ROMAN, Muzeul Castelul Corvinilor – Două imagini ale Castelului Corvinilor în colecția Muzeului Național Brukenthal Sibiu; RUSALIN IȘFĂNONI, București – Rolul festivalurilor internaționale de folclor în cunoașterea și aprecierea culturii populare din țările europene și nu numai. Film etnografic: nunta pădurenească de la Lelese la un festival internațional de folclor – impactul asupra publicului spectator; VASILICA-DANIELA TOADER, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca – Restaurarea unui brâu săsesc de sec. XX din colecţia Muzeului de Istorie Turda precum şi multe altele.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.