Fermierii ar urma să primească subvențiile agricole aferente anului în 2017, începând cu 15 octombrie. Anunţul a fost făcut sâmbătă, de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Potrivit acestuia, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) va începe, de luni, controalele în teren, iar la 1 octombrie documentele care stau la baza plății subvențiilor vor fi finalizate.

„De luni încolo, o să vedeți inginerii de la APIA, specialiștii de acolo, mergând pe teren. De luni încolo începe controlul efectiv în câmp la fermieri, să verifice, conform metodologiei pe care o avem și trebuie să o respectăm, pe baza regulamentelor pe care le avem de la Uniunea Europeană, în așa fel încât la data de 1 octombrie să se încheie verificarea în teren pentru a putea ajunge fermierii cu banul în buzunar începând cu 15 octombrie”, a afirmat Daea.

Plata subvențiilor în agricultură pentru anul 2016 s-a încheiat pe 31 martie 2017.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.