Unul dintre cele mai iubite evenimente culturale la Timișoarei – Festivalul Inimilor – a adus din nou pe străzile orașului o adevărată explozie de culoare și ritmuri folclorice. momentul paradei participanților a fost așteptat de sute de timișoreni curioși. 

După 28 de ani, timișorenii sunt bine familiarizați cu evenimentele care se desfășoară în cadrul Festivalului Inimilor,  iar parada costumelor populare este savurată și fotografiată în fiecare an. Ansambluri venite din 12 țări și-au prezentat costumele, dansurile si traditiile pe traseul Catedrala-Opera-Catedrala-Parcul Rozelor. Fiecare formație folclorică a arătat câte o mică parte din programul pe care urma să îl desfășoare pe scena din Parcul Rozelor, dar trecătorii au fost cuceriți.

Au fost apreciate de public, în mod deosebit, aparițiile cu aer exotic, în special cele de pe alte continente, unde se încadrează formațiile cu artiști din Argentina, Columbia, Puerto Rico și, situate ceva mai aproape, Turcia, Georgia, Portugalia, Spania, Belarus și Polonia. Apreciate au fost și formațiile de la vecinii din Serbia și Bulgaria și nici cele din diverse alte zone ale României. Formațiile bănățene sunt, desigur, foarte bine reprezentate și nu mai puțin apreciate decât celelalte.

„Editia din acest an este superba, la fel ca vremea, care tine cu noi. Avem parte de un nou festival la inaltime. Merita toate aplauzele acesti artisti minunati, care au grija sa duca mai departe traditiile din tarile lor. Cred ca a fost o bucurie pentru miile de timisoreni care au vazut policromia costumelor la parada. Timisoara va fi Capitala Culturala a Culturii in 2021 si nu e intamplator ca a castigat titlul in competitie cu alte 13 orase. Unul dintre motive este si diversitatea culturala in Timisoara chiar exista un plus cultural sanatos alaturi de un puls economic. Va rog sa va bucurati de acest festival cu 35 de ansambluri de pe 3 continente”, a spus primarul Timisoarei, Nicolae Robu.

Teatrul de Vară din Parcul Rozelor a fost arhiplin, timișorenii dorind să asiste la toate spectacolele. În apropierea parcului au fost apreciate și amenajările culinare, cu toate bucatele și lichidele tradiționale la astfel de manifestări: mititei, grătare, ba chiar și purcei la proțap.

Programul zilelor următoare:

Vineri, 7 iulie, tot de la 19.30, in Parcul Rozelor, vor evolua ansamblurile: „Cununita”- Bania, Folk Ensemble „Balkan Youth” – Bulgaria, „Doina Timisului – Timisoara,Representative Silesian Song and Dance Ensemble „Wroclaw” – Polonia,„Dor Transilvan” – Cluj Napoca,Folk Dance and Music Group „Belaya Rus” – Republica Belarus.

Cea de-a treia seara a festivaluluiva fi incheiata de un colaj folcloric cu solista de muzica populara din Banat, Andreea Voica si Ansamblul “Timisul” din Timisoara.

Spectacolul din data de 8 iulie va incepe tot de la ora 19:30, cu ansamblurile: „Timisul”- copii – Timisoara, „Cununita”- Bania, „Eszterlanc” – Timisoara, „Kud Majdanpek” – Serbia,„Ballet Folclorico de Casanare”– Columbia, Folk Ensemble „Balkan Youth” – Bulgaria,Grupo „Francisco de Goya” – Spania, Ġzmir Hancı Folklor ve Müzik Gençlik Kulübü (AegeanFolk) – Turcia, Academia de Danzas y Compañía Internacional „Desde el Alma” – Argentina, Representative Silesian Song and Dance Ensemble „Wroclaw” – Polonia, Grupo Folclórico de Viana do Castelo – Portugalia, Folk Dance Ensemble „University 2″ – Georgia, „Gíbaro de Puerto Rico” – Puerto Rico, Folk Dance and Music Group „Belaya Rus” – Republica Belarus, „Dor Transilvan” – Cluj Napoca.

Ultima zi a festivalului, duminica, 9 iulie, va aduce dansul, muzica si porturile traditionale atat dimineata, de la ora 11.30, la Muzeul Satului Banatean, cat si seara de la 19.30, in Parcul Rozelor.

Spectacolul folcloric din ultima seara va fi oferit publicului de catre ansamblurile: „Kud Majdanpek”- Serbia, Ballet Folclorico de Casanare – Columbia, Folk Ensemble „Balkan Youth” – Bulgaria, Grupo „Francisco de Goya” – Spania, Ġzmir Hancı Folklor ve Müzik Gençlik Kulübü (AegeanFolk) – Turcia, participanti la seminarul de folclor, Grupo Folclórico de Viana do Castelo – Portugalia, Representative Silesian Song and Dance Ensemble „Wroclaw” – Polonia, Academia de Danzas y Compañía Internacional „Desde el Alma” – Argentina, Folk Dance and Music Group „Belaya Rus” – Republica Belarus, „Gíbaro de Puerto Rico” – Puerto Rico si Folk Dance Ensemble „University 2″ – Georgia.

Credit foto: Facebook

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.