O plantă utilizată pe scară largă în medicina tradițională chinezească ar putea deține cheia pentru dezvoltarea unei noi terapii contra osteoporozei ce ar putea preveni pierderea densității osoase fără a cauza efecte secundare, informează agenția Xinhua care citează rezultatele unui nou studiu.

Folosind un compus derivat din salvie roșie, cunoscută și sub numele de salvie chinezească, o echipă de oameni de știință de la Universitatea British Colombia (UBC) din Canada au descoperit o modalitate de a bloca în mod selectiv o enzimă numită catepsina K (CatK), ce joacă un rol important în descompunerea colagenului din oase în timpul procesului de osteoporoză.

În ultimii ani, producătorii din industria farmaceutică preocupați de dezvoltarea de medicamente contra osteoporozei și-au concentrat atenția pe blocarea CatK. Însă, numeroase studii clinice realizate până în prezent s-au confruntat cu eșecuri cauzate de apariția efectelor secundare printre care s-au numărat cazuri de accident vascular, fibroză chistică sau probleme cardiovasculare.

În prezentul studiu, cercetătorii au testat un derivat din salvie chinezească și au descoperit că aceasta a prevenit pierderea osoasă și a crescut densitatea minerală osoasă în cazul șoarecilor tratați cu acest compus cu 35%, în comparație cu grupul de control.

Studiul confirmă rezultatele unei cercetări efectuate anterior care s-a concentrat pe eficacitatea salviei roșii — denumită ”Danshen” în China și utilizată pentru tratarea problemelor osoase — în stoparea activității CatK.

CatK reprezintă o enzimă multifuncțională având roluri importante în alte zone ale corpului, iar blocarea sa totală este motivul pentru care se declanșează efectele secundare neașteptate ale altor medicamente în curs de dezvoltare.

Compusul din salvie conceput de UBC blochează doar activitatea CatK care duce la degradarea colagenului din oase prevenindu-se astfel descompunerea acestuia și apariția efectelor secundare nedorite.

De asemenea, tratamentul ar putea fi utilizat pentru tratarea unei varietăți de boli de oase și de cartilaje, precum artrita și anumite cancere osoase.

Osteoporoza este o problemă de sănătate la nivel mondial care va afecta una din trei femei și unul din cinci bărbați, industria farmaceutică investind multe miliarde de dolari pentru găsirea unor tratamente pentru stoparea evoluției acesteia, precizează sursa citată.

Studiul UBC a fost publicat marți în ”Journal of Bone and Mineral Research”.

 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.