O sală de expoziţie unicat la nivel naţional, care reuneşte tehnologii de ultimă oră precum realitatea virtuală şi cea augmentată pentru a da vizitatorilor posibilitatea de a admira piese valoroase de patrimoniu sau de a se plimba pe o stradă romană din castrul de la Porolissum, va fi inaugurată vineri la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.

Potrivit precizărilor făcute de managerul muzeului, Corina Bejinariu, expoziţia vine după doi ani de documentări şi muncă susţinută, care continuă de altfel demersurile de modernizare a instituţiei, începute în 2014, odată cu refacerea expoziţiei de bază.

“Este vorba de un proiect al nostru la care lucrăm de doi ani de zile, pe care eu l-am asumat eu, la nivelul managementului, ca un proiect de suflet. Ne-am dorit să continuăm ideea de ‘muzeu de secol XXI’, un concept pe care l-am promovat de la redeschiderea muzeului din 2014, atunci când am venit în faţa publicului şi a comunităţii cu o expoziţie de bază cu un concept novator, acela de reconstituiri tematice şi care deja ştim că are o evaluare şi un feed-back foarte bun. Am continuat această dorinţă a noastră de a moderniza instituţia, în 2015, cu asistentul virtual, ‘împăratul Caracala’, care este gazda vizitatorilor noştri, o soluţie bazată pe tehnologie modernă întâlnită în destul de puţine muzee în România care, de asemenea, s-a bucurat de atractivitate şi interes şi care captează atenţia vizitatorului încă de la intrarea în muzeu”, a precizat Corina Bejinariu.

Aceasta a adăugat că după o perioadă de documentări şi discuţii cu colegii din ţară, dar şi din străinătate, de la muzee din Budapesta sau Viena, s-a ajuns la alegerea unor soluţii puse în practică în cadrul unei săli de expoziţie unice la nivel naţional.

“Din documentările noastre şi din discuţiile cu proiectantul şi cu cei care au realizat sala, pare să fie o sală unică în România şi ne-o asumăm ca atare. E o expresie a faptului că ne dorim lucruri la cel mai înalt nivel de modernitate şi de calitate”, a subliniat sursa citată.

Potrivit managerului muzeului judeţean din Zalău, sala de expoziţie, care este goală, cu excepţia unor fotolii, are două componente principale.

Prima este cea de realitate augmentată în care vizitatorii pot fi vizualiza, cu ajutorul unei tablete, obiecte de patrimoniu modelate 3D, precum un vas roman de ceramică de lux, statuia de bronz a zeiţei Venus, o statuie a împăratului Caracala- reconstituită pe baza unor fragmente ce au fost descoperite în castrul de la Porolissum, respectiv reconstituirea unui monument funerar a unui cetăţean roman care a locuit în oraşul din apropierea castrului şi a unei secţiuni într-un templu de cult de la Porolissum.

O a doua componentă este cea de realitate virtuală, ochelari speciali dând posibilitatea vizitatorilor să facă un tur virtual pe o stradă romană de la Porolissum, cu cinci clădiri reconstituite tridimensional.

Reconstituirea străzii are la bază un material existent, realizat în urmă cu câţiva ani de Asociaţia de Dezvoltate Intercomunitară (ADI) Sălaj Plus, cu o consultanţă de specialitate din partea profesorului universitar Alexandru Diaconescu, unul dintre cei mai buni specialişti în arhitectură romană.

Turul virtual este o bună completare a realităţii din teren, oferind o imagine concretă a ceea ce a fost în urmă cu mai bine de 2.000 de ani în castrul roman de la Porolissum, unde astăzi mai pot fi văzute doar contururile unor clădiri.

“O sală pe care noi am denumit-o ‘Clio Hight Tech’, pentru că ne trebuia o denumire scurtă, convingătoare, uşor de reţinut şi care să surprindă esenţa acestei expoziţii. ‘Clio’, sigur, pentru că este muza istoriei şi tot ceea ce se întâmplă în spaţiul muzeul muzeal este legat de istorie, iar ‘hight tech’ deja cred că este destul de intrat în terminologia noastră şi surprinde foarte bine profilul absolut special al aceste expoziţii. Este o expoziţie care are la bază ideea de a prezenta şi promova patrimoniul altfel decât ne-am obişnuit în expoziţiile clasice de muzeu. E o sală care-şi propune să promoveze patrimoniul local, cu reprezentativitate naţională”, a precizat Corina Bejinariu.

Sala a cărei realizare a costat circa 275.000 de lei, din care 90% fonduri proprii, are, în opinia managerului muzeului, un mare potenţial, în special pentru activităţi şcolare sau care să atragă publicul tânăr.

“Sala are un potenţial mare, pentru că pe soluţiile de realitate virtuală se vor putea desfăşura lecţii de biologie, istorie, geografie pentru că există o serie de materiale 3D care pot fi descărcate chiar şi gratuit şi care pot fi vizualizate la noi. O astfel de lecţie, ţinută cu aportul acestor tehnologii, poate să devină mult mai atractivă. (…) Are şi posibilitatea simulării unui parc de distracţii, iar cei care doresc să experimenteze şi un muzeu ca un parc de distracţii vor avea această posibilitate. Mai mult, vor putea fi încărcate de la distanţă modelări tridimensionale ale unor expoziţii virtuale. Este un cadou al nostru, un dar al nostru pentru comunitate”, a menţionat sursa citată.

Sala de expoziţie va fi deschisă pentru public începând de vineri, accesul fiind limitat la circa 15 persoane concomitent.

 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.