Trei karatişti de la clubul Heian Deva au urcat pe podium la Campionatul Mondial al confederaţiei WUKF, desfăşurat la finalul săptămânii în Serbia, cucerind astfel cele mai importante medalii din cariera lor de până acum! La doar 17 ani, Andra Daniliuc a obţinut aurul în proba de kata (lupta cu un adversar imaginar), în vreme ce mezinii clubului devean, Mihai Martinesc (7 ani) şi Victor Kuţaba (10 ani) au urcat pe ultima treaptă a podiumului. Pregătiţi sub atenta îndrumare a profesorului Marius Biji, cei trei karateka au dovedit că pregătirea continuuă din vară n-a fost în zadar.

Andra Daniliuc – exemplu de perseverenţă şi ambiţie

Cel mai bun rezultat l-a obţinut lidera echipei, Andra Daniliuc, medaliată cu aur la Kata Shito Ryu, categoria cadeţi – toate centurile, 15-17 ani. Andra le-a devansat pe sportivele Maryia Fursava (SKB – Belarus); Roberts Hollie (KE – England) şi Katya Bokova (RKU – Rusia). „Andra a impresionat încă de la primul tur preliminar, când a prezentat un kata impus. În continuare, a strălucit în tururile superioare, la kata liber, în care au concurat cele mai bune 12 şi apoi ultimele şase competitoare. Prezenţa sa în concurs a fost o surpriză care a dat peste cap toate calculele adversarilor. Toţi erau curioşi la final să afle cine este noua campioană surpriză şi cine e antrenorul ei”, a spus antrenorul Marius Biji. Deşi nu au experienţa Andrei, cei mai mici dintre sportivii clubului Heian au impresionat şi ei, în cazul lor, pasiunea depăşind fără probleme emoţiile inerente unei astfel de competiţii. Şcoala deveană de karate a mai fost reprezentată la Campionatul Mondial de sportivii Andrei Alexandru (CS Kihon Deva) şi Darius Oprişoiu (Heian Deva), care au avut rezultate bune, dar nu au urcat pe podium, precum şi de arbitrul internaţional Dorel Gîrbău, preşedintele clubului Kihon Deva.  Cei trei sportivi antrenaţi de Marius Biji erau multipli medaliaţi europeni în sistemul „Eur&Ka” şi au participat în premieră la competiţia lumii la confederaţia WUKF (Uniunea Mondială a Federaţiilor de Karate Do).

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.