Biblioteca Judeţeană Timiş (BJT) “Sorin Titel” continuă campania de promovare a literaturii în şcoli şi licee printr-o nouă “LecTură de Forţă”, care va avea loc marţi, la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, sub semnul Centenarului Marii Uniri.

“Fiecare participant se va prezenta la eveniment cu o carte preferată. Fragmentul preferat va fi marcat de semnul de carte pus la dispoziţie de către BJT. Discuţiile vor porni de la opţiunile de lectură ale elevilor, ce cărţi le plac şi de ce, în ce măsură şcoala îi apropie de literatură. În anul Centenarului, BJT realizează lunar câte un semn de carte special, iar primul eveniment din seria menţionată va avea loc la Liceul Pedagogic ‘Carmen Sylva”, a precizat directorul BJT, Tudor Creţu, într-un comunicat de presă.

Biblioteca Judeţeană Timiş “Sorin Titel” marchează Centenarul Marii Uniri printr-o creaţie inedită – un semn de carte care le va fi oferit vizitatorilor bibliotecii pe parcursul întregului an.

”Este vorba despre o iniţiativă creativă care se va derula pe parcursul întregului An Centenar 2018, pe care Biblioteca Judeţeană Timiş ‘Sorin Titel’ l-a lansat, un semn de carte în fiecare lună, diferit grafic şi ca mesaj, fiecare concepţie proprie şi fiecare dintre aceste semne referindu-se la Marea Unire. Prin acest proiect încercăm să ne apropiem cât mai mult şi de ziua de azi 1918-2018, să facem liantul între cele două date”, a declarat în ianuarie, la lansarea proiectului, Tudor Creţu, citat de Agerpres.

Primul semn a fost lansat pe 23 ianuarie, în ajunul Micii Uniri şi în Ziua Internaţională a Scrisului de Mână, şi prezintă un tricolor alcătuit din rânduri scrise. Următoarele idei sunt discutate cu publicul cititor în procesul propriu zis de a crea aceste semne.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.