Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 7 martie 2018, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr, o întâlnire cu renumitul doctor și scriitor Ovidiu Dragoș Argeșanu. Acesta va susține conferința „Trezirea spirituală și conștiința de sine”.

Binecunoscut publicului român din numeroasele emisiuni pe care le susține la diferite posturi de televiziune, precum și din cărțile pe care le-a publicat, Ovidiu Dragoș Argeșanu a manifestat încă din studenție un viu interes față de ezoterism, față de lumea spirituală, față de tot ceea ce reprezintă „lumea de dincolo”.

Acest interes față de tot ceea ce reprezintă misterul vieții și al morții, față de meandrele insondabile ale sufletului omenesc, l-a determinat pe Ovidiu Dragoș Argeșanu să abandoneze studiile de inginerie și să se dedice medicinei, în mod deosebit psihiatriei. În paralel, a fost preocupat de studiul aprofundat al Bibliei, iar experiențele trăite ca martor al unei exorcizări de la Mănăstirea Cernica au fost transpuse în primul său roman, intitulat „Devenirea”, apărut în anul 2000.

S-a dedicat apoi psihoterapiei și psihanalizei ca să înțeleagă „punctul de vedere al medicinii alopate asupra bolii psihice”, descoperind și cele mai importante forme de terapie și căi spirituale ca Reiki, Karuna Reiki etc.

A urmat cursuri de radiestezie, de Chi Kung pentru a-și „îmbunătăți percepția despre lume și viață”.

Lucrarea de doctorat a materializat-o în a doua sa carte, intitulată „Atacul PSI”, un titlu extrem de temerar, care a stârnit suspiciuni din partea conducătorului de doctorat.

Această carte, însă, i-a adus notorietate și a început să se bucure de apreciere, temele abordate de Ovidiu Dragoș Argeșanu fiind extrem de incitante: magie, efectul ei asupra oamenilor, din punct de vedere științific, psihic, medical și spiritual. Au urmat alte cărți de succes: „Arta Războiului PSI” și „Arta Războiului PSI – Protecția”.

După cum însuși mărturisește, fiecare carte „este o consecință firească a studiilor mele în ceea ce privește contactul cu oamenii, problemele lor, boala, magia și viața”.

În finalul întâlnirii, va avea loc o sesiune de autografe oferită de doctorul și scriitorul Ovidiu Dragoș Argeșanu.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.