24pay, sistemul care îți permite să plătești călătoriile cu mijloacele de transport în comun cu ajutorul telefonului, funcționează la Timișoara începând de marți, 29 mai. Practic, călătorii care își instalează o aplicație pe smartphone, adăugând apoi datele cardului bancar, vor putea prin simpla scanare a unui cod QR să selecteze titlul de călătorie dorit și să plătească automat.

Sistemul este posibil grație unui parteneriat încheiat de Societatea de Transport Public Timișoara cu o firmă din București care pune la dispoziție acest portofel electronic ce permite plata cu telefonul mobil fără costuri suplimentare pentru călători. Aplicația 24pay se găsește atât în Google Play, cât și în App Store și este gratuită. 24pay cuprinde un portofel virtual, o aplicație pentru controlor, care poate verifica valabilitatea biletelor de transport și o interfață desktop pentru generarea rapoartelor de activitate și financiare. Cardurile bancare acceptate de aplicație sunt Visa și Mastercard.

„Pentru a achiziționa un titlu de călătorie, utilizatorii trebuie să acceseze secțiunea Transport Public din aplicație și să scaneze codul QR afișat în stație sau în mijlocul de transport în comun. Dacă telefonul este echipat cu tehnologia NFC, acesta se va apropia de eticheta cu simbolul NFC. După scanare, utilizatorul va selecta titlul de călătorie dorit. După confirmarea tranzacției, titlul de călătorie achiziționat va fi disponibil în secțiunea Bilete pentru control. În cadrul operațiunii de control de bilete, călătorii au obligația de a prezenta telefonul cu aplicația Transport Public – 24PAY în vederea efectuării controlului valabilității titlului de călătorie pe mijlocul de transport utilizat”, transmit reprezentanții 24pay.

Practic, timișorenii și cei care folosesc transportul în comun în Timișoara pot cumpăra bilete de o călătorie în valoare de 2,5 lei și legitimații de o zi în valoare de 12 lei. Legitimațiile de o zi se vor putea achiziționa și din stații, iar validarea acestora este obligatorie pentru fiecare călătorie.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.