Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost publicate marți, 19 iunie. La nivel naţional, la sesiunea din acest an s-au înscris peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a.

Din cei 142.847 de candidaţi prezenți, un număr de 104.972 de candidați a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 73,5%.

Dintre aceștia, 319 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 94,8%: 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidați (83%), în timp ce 2.089 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică 87.577 de candidați (61,3%) au note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidați au obținut nota 10 (zece).

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în Brăila cu o rată de promovare de 89,5%, iar cele mai slabe rezultate au fost în Giurgiu cu 56,6 %.

Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de marți, 19 iunie, în intervalul orar 14:00 – 19:00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 23 iunie.

Rezultatele finale vor fi publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul evaluare.edu.ro.

Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.