O echipă medicală complexă, formată din aproximativ 50 de specialişti de la Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr.Victor POPESCU” din Timișoara, au răspuns la apelul medicului militar lt.col. Sorin Homeag și, în mod voluntar, s-au prezentat la spital sâmbătă, 23 iunie, pentru a participa la Caravana medicală ”Uniţi Sub Tricolor prin Sănătate”. De această dată ”ținta” lor a fost comuna hunedoreană Sălaşu de Sus, la poalele Retezatului, după ce în ultimele luni au mai organizat astfel de acțiuni în Urseni (jud. Timiș), cătunul Dobraia din comuna Cornereva (jud. Caraș-Severin) și comuna Luncșoara de Sus (jud. Arad). 

Inițiativa medicului Sorin Homeag este parte a unui proiect de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri. La fel cum s-a întâmplat și în lunile anteriore, odată ajunși la Sălaşu de Sus, specialiștii au oferit consultaţii gratuite pentru specialitățile cardiologie, O.R.L., ortopedie-traumatologie, medicină dentară, pneumologie, dermatovenerologie, medicină de urgență, oftalmologie, gastroenterologie, chirurgie generală, medicină de familie, farmacie, fiziokinetoterapie. 

Înainte de a porni la drum, un grup de copii din municipiul Timișoara au înmânat comandantului spitalului drapelul României cu rugămintea de a-l dărui reprezentanților comunității în care se va deplasa caravana medicală.

Serviciile medicale furnizate populației comunei Sălașul de Sus au cuprins examene de ecografie cardiacă și abdominală, EKG, spirometrie, dermatoscopie pentru afecțiuni tegumentare, evaluarea acuității vizuale, dozarea glicemiei, evaluare kinetoterapeutică, precum și alte evaluări ale parametrilor biologici, respectiv: tensiune arterială, alură ventriculară, determinarea periferică a saturației de oxigen etc., inclusiv consiliere medicală de specialitate.

“Am spus că trebuie să facem ceva, ca români, în Anul Centenarului Marii Uniri. Şi pentru că lucrez la Spitalul Militar din Timişoara, am zis: Ce-aş putea să fac pentru români, să dăm un sens mai puternic cuvântului ‘unire’? Am ales această variantă, de a merge prin localităţile cu oameni mai necăjiţi, care nu au mai fost demult la medic. Am ales comuna Sălaşu de Sus pentru că are 11 sate în compunere şi un singur medic. Ne aşteptăm la 500 de persoane care să vină să fie consultate gratuit”, a declarat iniţiatorul caravanei, medicul militar lt.col. Sorin Homeag, citat de Agerpres.

De asemenea, personalul medical de la Centrul de Primire Urgenţe a prezentat mai multe exerciţii demonstrative de acordare a primului ajutor. La faţa locului au fost aduse toate echipamentele de care medicii au avut nevoie pentru efectuarea investigaţiilor de specialitate.

Proiectul a fots susţinut de Primăria Timişoara, care suportă costurile de transport, de Mitropolia Banatului, Episcopia Ortodoxă Română a Devei şi Hunedoarei, precum şi de Primăria comunei Sălaşu de Sus.

Acţiunea de voluntariat Caravana medicală “Uniţi sub Tricolor prin Sănătate” este o premieră în România prin numărul mare de specialităţi medicale şi prin faptul că întreg personalul este din aceeaşi instituţie.

 

Sursa: Agerpes
Sursa foto: Facebook Sorin Homeag

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.