Sabin Bociu, primarul PSD al comunei Jebel din Timiș și vicepreședinte al partidului, a luat o poziție clară împotriva lui Liviu Dragnea spunând că acesta trebuie să plece. Bociu este unul dintre greii partidului în județul Timiș, membru PSD de peste 20 de ani și primar de 18 ani.

„Sunt membru al Partidului Social-Democrat de 20 de ani, cred în valorile stângii, dar nu mă alătur grupului de sinucigași politici și dezavuez deciziile CExN! Trăiesc cu speranța că sunt mulți colegi ce gândesc la fel ca mine și că PSD va realiza că Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului și a țării, iar PSD, în plenitudinea sa, să se apropie din nou de idealurile românilor”, a scris Bociu pe pagina sa de Facebook.

Imediat după ce a postat acest mesaj, Bociu a fost susținut public și de către deputatul PSD Timiș, Adrian Pau.

„Îl cunosc pe Sabin Bociu de multă vreme, iar datorită acestui lucru îmi permit să nu pun la îndoială calităţile pe care le are. Cu atât mai mult principiile sale şi faptul că mereu spune ce gândeşte. Sabin Bociu este unul dintre cei mai vechi şi performanţi primari pe care PSD Timiş îi are. Faptul că afirmă răspicat, aşa cum ne-a obişnuit, ceea ce crede nu este o supriză şi nici un lucru rău. Este dovada clară că suntem membrii unui partid viu, în care democraţia încă are loc. Atacurile unor colegi la adresa unui primar care este un stâlp al acestui partid nu fac bine, ele dovedesc slăbiciuni de care trebuie să ne debarasăm”, a scris Adrian Pau pe pagina sa de socializare.

În luna ianuarie a acestui an și fiul lui Sabin Bociu, vicepreședintele TSD, Alexandru Bociu (foto), a avut o poziție tranșantă pentru obediența colegilor săi față de liderul partidului. Alexandru Bociu a susținut la numirea Vioricăi Dăncilă pentru funcția de premier că mai vârstincii săi colegi și-au pierdut orice urmă de onoare și demnitate.

„Urmăresc, nu cu mare surprindere, cum mulți colegi din PSD se înghesuie să laude noua nominalizare pentru funcția de premier. Eu văd lucrurile diferit: PSD a căzut în sfera derizoriului! (…). Îmi pare rău să constat lipsa de demnitate și onoare a conducerii centrale a PSD dar și a multor colegi din Timiș.”, scria Alexandru Bociu pe pagina de Facebook.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.