Municipalitatea timişoreană vrea să cumpere 40 de tramvaie noi, articulate, ce pot transporta câte două sute de călători, achiziţia urmând să fie finanţată din fondurile europene destinate proiectelor de mobilitate urbană durabilă, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu.

Edilul a precizat că nu se cunoaşte încă valoarea totală a investiţiei, aceasta depinzând de preţul rezultat în urma licitaţiei, dar a menţionat că pe Axa prioritară 4 sunt disponibili 56 de milioane de euro.

“Pentru achiziţia acestor tramvaie pregătim lansarea licitaţiei privind desemnarea firmei cu care se va încheia un contract-cadru pentru o perioada de patru ani. Vrem să fie tramvaie de tip articulat, cu podea joasă, cu o capacitate de două sute de călători şi cu toate dotările moderne. (…). Ulterior, vom obţine aceste tramvaie etapizat, pe parcursul a patru ani”, a declarat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

Primarul a subliniat că aceste tramvaie vor îmbogăţi flota mijloacelor de transport în comun din Timişoara, care în prezent numără 50 de troleibuze, 30 de autobuze, 30 de tramvaie tip “Armonia”, 20 de minibuze, precum şi şapte vaporaşe. Pe lângă acestea, în următorii ani ar urma să fie cumpărate şi autobuze noi, cele aflate în circulaţie având o vechime de peste un deceniu.

“Este important ca Serviciul de Transport Public Timişoara să îmbunătăţească radical calitatea serviciilor de transport public pentru cetăţeni”, a mai spus primarul Nicolae Robu.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.