O veche zicală românească spune că ”prostul aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată”. Așa e și cu ”asasinii” din mintea lui Dragnea. Băiatul ăsta are serioase probleme și crede că petardele pe care le aruncă mai pot fi crezute de cineva. Tragedia este că, după ce îi mai puie mintea câte o gogonată ca asta, trebuie să vină rând pe rând ”înțelepții” și să se chinuie să explice cum e cu patologia și cu oamenii care au nevoie de îngrijiri medicale pe caz de sminteală.

Dragnea a dat cu petarde fumigene, acuzând în dreapta și în stânga, aruncând cu conspirații și asasinate și victimizându-se ca un adevărat ”erou” al neamului. E strategia micului dictator ce își vede tot mai clar sfârșitul, fiind hotărât să meargă, cum chiar el a spus-o, până la capăt.

Evident, după așa-zisele mărturisiri ale ”eroului”, toate instituțiile cu atribuții în securitate au început să dea comunicate de presă pentru a infirma cele spuse de Dragnea. Așa că, rând pe rând, au venit SRI, DIICOT, SPP și chiar Parchetul General și au spus limpede că nu a existat nicio informație cu privire la vreun complot împotriva lui Liviu Dragnea. Nu a existat niciun fel de amenințare! Mai pe scurt, cei patru asasini despre care Dragnea știe chiar și cine i-a plătit (pe bune?!!), au fost doar în mintea lui. Dacă nu ar fi de plâns, pe cuvânt că ar fi de râs! De altfel, duduie netul de bășcăliile făcute pe seama lui, semn că românul e credul, dar nu și prost.

Și, pentru ca întâiul beneficiar de asasinat al țării să nu se simtă prea singur și stingher în postura martirului, hop și prietenul cel celebru, degrabă umblătorul printre morminte la ceas de seară, alde Vâlcov cel făcător de programe de guvernare din scoarță în scoarță. Da, chiar el, cel care în loc să fie la loc cu răcoare, vine să ne dea lecții de economie, patriotism, bune maniere și înțelepciune pesedistă, ca un adevărat mesia al guvernării. Și el a fost pândit la colț de oculta mondială, fiind amenințat, speriat, tracasat și stresat. Așa de speriat a fost omul că era să scape din conturile de off-shore milioanele de euro puse deoparte și în grabă era chiar să calce și vreo douăzeci de tablouri valoroase puse la păstrare în cripte nemarcate.

Ce să zic! Sunt doi zănateci care văd că șarada lor nu mai e crezută de nimeni, două personaje deja bine cunoscute în țară și, tragic pentru ei, bine cunoscute și în afară. Din păcate, acești doi ”nefrecventabili”, cum îi numesc cancelariile străine, sunt și cei care (încă mai) conduc țara.

Vă spun sincer că eu unul mă așteptam ca cel mai mare partid al țării, prin vocea președintelui său, să vină în fața românilor să ne spună cum a mai dat în folosință o sută sau două sute de kilometri de autostradă, să ne spună cum a reușit să păzească țara de amenințarea unui flagel precum pesta porcină, să ne dea un raport complet referitor la condițiile ireproșabile de prin spitale, sau să ne explice cu mândrie cum toate școlile națiunii au fost renovate și au avize de la ISU și de la organele de sănătate. Încă mai aștept! Poate că or veni cândva și vremurile respective. În loc de asta, însă, de mai bine de un an și jumătate de când conduce țara, partidul ăsta a venit în fața românilor doar cu scandaluri, cu teorii ale conspirației, state paralele și perpendiculare, cu dușmani imaginari și sorosiști plătiți să îl ucidă pe ”el lider maximo”.  Praf în ochi și perdea de fum trasă pentru a masca incompetența, corupția și hoțiile. Norocul că oamenii s-au prins că totul e o mască și încet-încet ”vrăjeala” se destramă. Cu ce preț? Să-mi spuneți dumneavoastră!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.