Aproximativ 100 de pompieri militari, cu 10 autospeciale cu apă și spumă, precum și cu două autospeciale de lucru la înălțime au intervenit, sâmbătă noaptea, pentru a lichida un incendiu puternic ce a izbucnit la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea. Incendiul a fost stins după aproape 3 ore, nefiind înregistrate victime, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Primăria Oradea anunţă că va strânge bani pentru refacerea Palatului Episcopal Greco-Catolic.

Potrivit IGSU, intervenţia a fost deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care ardea, precum şi a fumului dens degajat. Reprezentanţii ISU Bihor spun că acoperişul din lemn cu învelitoare de tablă al clădirii a ars violent, iar un turn din lemn al clădirii s-a prăbuşit.

Intervenția pompierilor a fost îngreunată din lipsa hidranților, astfel că alimentarea cu apă s-a făcut direct din râul Criș.  Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, a declarat că suprafaţa totală afectată de foc a fost de 1.300 de mp.

”Incendiul de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost stins de pompieri după aproape 3 ore, în cursul intervenţiei fiind împiedicată propagarea focului la parterul clădirii şi la construcţiile din vecinătate. Suprafaţa afectată de incendiu a fost de 1.300 de mp, constând în acoperişul din lemn cu învelitoare din ţiglă şi etajul I al clădirii. Peste 100 de pompieri militari au intervenit cu 10 autospeciale cu apă şi spumă şi 2 autospeciale de lucru la înălţime. Nu au existat victime în urma incendiului. O comisie va demara, duminică, cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului”, a spus Roşca.

Potrivit acesteia, duminică dimineaţa la faţa locului se mai află pentru a supraveghea zona 2 autospeciale cu apă şi spumă şi 2 autoscări ale ISU Bihor. În cursul intervenţiei de sâmbătă seara, mai multe persoane care locuiau în vecinătatea Palatului Episcopal s-au autoevacuat din locuinţe.

Pe de altă parte, Primăria Oradea a anunţat, într-un comunicat de presă, că, împreună cu Episcopia Greco-Catolică, va deschide luni un cont pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii acestui monument simbol al oraşului.

”Primăria Oradea se va implica financiar în acest efort de reconstrucţie a Palatului Episcopal Greco-Catolic”, se arată în comunicat.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.