Duminică, 21 octombrie, începând cu ora 13.00, în Peștera Românești va avea loc un concert de muzică clasică, accesul melomanilor fiind liber. Evenimentul este organizat de Fundaţia Academică Culturală Timişoara, iar programul cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor W.A.Mozart, Tartini-Kreisler, Sarasate, Dvorak, Ceaikovski, J.Strauss. Performează violonistul Florin Ionescu-Galaţi, iar dirijor va fi Ilarion Ionescu- Galaţi.

Din Timişoara, cu maşina, spre Româneşti se ajunge pe drumul E70 Timişoara – Lugoj, apoi pe DN 68A (spre Deva, prin Făget), până la Coşava. Din Româneşti urmează o oră de mers pe jos, urmărind traseul marcat cu galben.

Prima ediţie a speoconcertului de la Româneşti a avut loc în 1984 şi de atunci evenimentul atrage în fiecare toamnă mii de oameni din ţară şi din străinătate.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.