70 de elevi ai secției de limba germană din cadrul Colegiului Național ”Decebal” din Deva au primit astăzi, într-un cadru festiv, diplomele care atestă nivelul de cunoștințe pentru această limbă străină. Cu toții au participat și au promovat în luna iunie examenul Österreichisches Sprachdiplom Deutsch (ÖSD).

Sala ”Pro Arte” a Colegiului Național ”Decebal” din Deva, a găzduit astăzi festivitatea de înmânare a diplomelor de limba germană, Österreichisches Sprachdiplom Deutsch (ÖSD), celor 70 de elevi care au obținut această certificare în urma testelor susținute în luna iunie. Nivelurile de limbă certificate sunt A2, B1, B2, C1, iar segmentul de vârstă a fost cuprins între 9 și 18 ani.

Colegiul Național ”Decebal” din Deva este singura unitate de învățământ care acordă două tipuri de atestate de limba germană recunoscute în întreaga lume: ÖSD și DSD (Deutsches Sprachdiplom), unitatea de învățământ fiind centru acreditat în acest sens de către statele german și austriac. De altfel, diplomele obținute de către decebaliști sunt recunoscute internațional și permit elevilor care au promovat acest examen să studieze în Austria, Germania şi Elveţia fără a mai susține niciun fel de altă testare în acele țări. Mai mult, absolvenții de liceu care au promovat un astfel de examen se pot înscrie direct și pot studia și la facultăţile din România cu profil de limbă germană sau cu predare în limba germană, fără a mai susține o altfel de testare pentru admitere.

”Această certificare a fost organizată de către European Examinations Centre din București, în colaborare cu Colegiul Național ”Decebal” din Deva, evaluarea candidațiilor fiind realizată de către evaluatori externi, certificați ÖSD. Suntem mândri să spunem că aceste rezultate deosebite, inclusiv faptul că avem elevi care au reușit să obțină certificarea C1 – extrem de dificil de obținut chiar și de către adulți – arată  că aici avem o abordare calitativă și profesională a studiului limbii germane, a declarat directorul Colegiului Național ”Decebal” din Deva, Marin Florin Ilieș.

La festivitatea organizată au participat Cătălin Bădănău, directorul Centrului de Examinare ÖSD din București și Cristina Oprean Cornea, inspector de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, ambii punctând importanța acestei certificări pentru elevii care își propun să aprofundeze studiul limbii germane.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.