Ciudată viața asta! Dragnea a fost mereu cel asociat cu morții care votează pe la referendumuri sau la alegeri, aducând de fiecare dată acel plus dorit de PSD pentru numărul de alegători ai partidului în Teleorman. Acum, însă, este el însuși un mort-viu, strigoiul care bântuie partidul. Nu vă lăsați induși în eroare de măreața lui victorie din CeX-ul  de ieri! Dragnea a pierdut pe toate liniile, doar că nu își dă seama sau nu vrea să accepte asta. De altfel, morții-vii, zombie sau, cum li se mai spune prin unele părți ale țării, moroii sau strigoii, nu își dau seama – morți fiind – că sunt morți. Nu înțeleg că nu mai au nimic de a face cu lumea reală și nu conștientizează că bagă în sperieți pe toți cei cu care interacționează.

Dragnea se îmbată acum cu victoria obținută, însă vremurile în care își exercita puterea absolută, controlându-și abil ”supușii”, sunt deja istorie. Hienele, învinse acum într-o  primă bătălie, vor da cât de curând lovitura nimicitoare, pentru că – nu-i așa? – important este să câștige în final războiul și nu doar o bătălie.

Dacă ne uităm la context, observăm limpede că lațul în jurul lui Daddy e din ce în ce mai strâns. Contestatarii săi rămân în partid, au în continuare funcții și dirijează banii țării, precum Stănescu, încotro doresc ei și nu Dragnea. Mai mult, în Parlament situația e puțin diferită comparativ cu CeX-ul! Acolo sunt deja câțiva zeci de parlamentari ai PSD care nu mai răspund la comenzile liderului PSD. Ce se poate întâmpla? Păi, primul pas va fi debarcarea lui de la conducerea Camerei. Îndrăznesc să spun că asta va fi curând, mult mai curând decât crede astăzi Dragnea.

Dincolo de Parlament, minciuna cu ”statul paralel” nu mai e demult o poveste demnă de spus nici măcar în cercurile celor mai apropiați prieteni ai lui Dragnea. Ba mai mult, după momentul 10 august, e tot mai clar că brațul înarmat al partidului, Jandarmeria Română, a acționat la comanda lui Daddy și a fost parte dintr-un plan mai amplu, plan pus în practică de Carmen Dan și acoliții din jurul ei. În același context, s-a ”fâsâit” și povestea protocoalelor, așa că nici din asta nu mai iasă nimic pentru a fi discutat pe la televiziunile obediente.

Ce ar mai fi? Marea durere legată de OUG pentru amnistie şi graţiere! Toader nu va da o astfel de ordonanță și nici premierul Dăncilă nu e dispus să își asume un asemenea proiect acum. Or, momentul 8 octombrie, stabilit de ICCJ pentru apelul în dosarul „Bombonica”,  e peste doar câteva zile. Adică foarte repede, după standardele Instanţei Supreme. Lucrurile au luat-o la vale și, până și Dragnea cred că înțelege asta.

De unde poate veni lovitura de grație? De oriunde. Oricând. Tocmai de aceea zvonurile privind o iminentă plecare a lui Liviu Dragnea în Israel, Costa Rica sau Brazilia, beneficiind astfel de protecție împotriva unei eventuale arestări în lunile următoare, tind să fie tot mai credibile. Ieșirea ”ca prostul” din funcție și politică – așa cum chiar el a spus – nedorită de Dragnea, se va întâmpla cândva, poate mai curând decât ar crede. Asta, desigur, dacă cei care sunt puși să păzească frontierele țării își vor face datoria! Altfel, Daddy se va alătura celor care dau cu flit statului român, etalându-și nesimțirea de pe vreo plajă exotică.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.