Un cămin pentru vârstnici, care arată ca un hotel de lux, a fost deschis la Şura Mică, în judeţul Sibiu. Cu o investiţie de peste 2,5 milioane de euro, trei prieteni au pus bazele unei locaţii unde români şi saşi deopotrivă beneficiază de îngrijire medicală, terapie şi confort.

La doar câțiva kilometri de Sibiu, la Şura Mică, trei prieteni şi foşti colegi de facultate au deschis Căminul pentru vârstnici cu îngrijiri de tip hotelier şi îngrijire medicală „Seniorenresidenz Maria Theresia”, locul unde serviciile de îngrijire şi cazare la standardele unui hotel de 4 sau chiar 5 stele.

Dr. Eric Scheler şi dr. Nicolae Bârsan au fost colegi de facultate, la Cluj-Napoca şi sunt stabiliţi în Germania, respectiv în Austria. În urmă cu doi ani s-au întâlnit într-un concediu, în Italia, şi acolo au stabilit să construiască în România un complex pentru persoane vârstnice, la cele mai înalte standarde. Alături de un al treilea investitor, Emilia Trană.

Căminul „Seniorenresidenz Maria Theresia” a apărut în doar doi ani şi are deja 20 de locatari „de lux”, între care şi academicianul George Litarczek, cel care a adus anestezia în România, în anii `50.

„Noi am fost colegi de facultate în Cluj. Am plecat care unde a plecat, o perioadă nu ne-am văzut şi ne-am reîntâlnit în Italia, cu un grup mare de prieteni. Şi amândoi, eu şi dr. Eric Schelker, am avut acelaşi gând: să deschidem un cămin pentru vârstnici de această natură, el ocupându-se în Germania de aşa ceva. Are trei cămine de bătrâni de care se ocupă, iar eu, la fel, am unul în Viena, în Austria. Ne-am gândit că ar fi o chestie foarte bună să facem aşa ceva în România, pentru cei de aici, dar şi pentru cei plecaţi în străinătate. Noi avem mulţi colegi plecaţi, care au părinţii în ţară şi ne-am gândit să le oferim această posibilitate, pentru că aici tot ce am văzut este o tragedie. Asta vedem noi, prin ochii noştri, comparând ceea ce vedem dincolo şi ceea ce vedem aici. Discutând cu partenerul meu, respectiv cu dr. Schelker, care vine din Mediaş, din Bazna, mai exact, am zis să fie în judeţul Sibiu”, a spus dr. Nicolae Bârsan, citat de Mediafax.

Cei doi medici, împreună cu o prietenă din Sibiu, Emilia Trană, au investit peste 2,5 milioane de euro în Căminul unde pot fi îngrijite la cele mai înalte standarde persoanele vârstnice. Nu oricine îşi poate permite, însă, o asemenea îngrijire. Costul pentru o lună la „Seniorenresidenz Maria Theresia” este cuprins între 1.000 şi 1.500 de euro.

Deschis din luna august, în cămin locuiesc deja 20 de persoane, deopotrivă români şi străini, iar multe locuri sunt rezervate pentru lunile următoare de persoane care urmează să ajungă la Căminul de la Şura Mică.

„Academicianul George Litarczek, care a adus anestezia în România, care l-a operat pe Gheorghiu Dej sau pe Elena Ceuşescu a fost primul nostru locatar. El a venit dintr-un spital din Petroşani. Lângă spital e un centru de dializă care aparţine unei foste eleve a sa şi când a făcut insuficienţă renală, a avut nevoie de dializă. De aceea a făcut la Petroşani. Acum este la noi, din 15 august. Este cetăţean american, născut la Boston, a copilărit la Cambridge şi a studiat la Londra”, a spus Jeny Bârsan, soţia doctorului Eric Schelker.

Toate camerele căminului arată ca nişte camere duble de hotel cotat la 4 sau 5 stele. Pe lângă luxul din jur, pacienţii au libertatea de mişcare, deoarece clădirea este astfel construită încât oricine să poată ajunge dintr-un loc în altul, în ciuda problemelor de sănătate.

„Din ce am văzut noi sunt foarte puţine cămine de acest fel în România, până în cinci cred. Noi avem în plus accesul liber peste tot pentru orice persoană, indiferent de boala de care suferă. Toată clădirea este cu acces liber. Este o construcţie care are totul în standardele cele mai înalte pentru vârstnici cu probleme medicale şi / sau handicap. În plus, asigurăm şi îngrijire medicală. În zona Transilvaniei clar nu există aşa cum este acesta. Cei care vin aici plătesc între 1.000 şi 1.500 de euro lunar în funcţie de necesităţile îngrijirii medicale. Beneficiază de toată îngrijirea medicală, cinci mese pe zi. Mâncarea este făcută aici şi este foarte bună, de multe ori ei fiind cei care spun ce îşi doresc să aibă la masă. În plus, au parte şi de distracţie, seară literară, jocuri, grădina este spectaculoasă, au foişor, unde pot mânca vara. Avem grătar, avem ceaun, cuptor pe lemne pentru pâine. Avem în grădină zarzavat şi ei se vor ocupa de ea, un fel de terapie ocupaţională. Oamenii trebuie să se simtă cât de cât utili”, a explicat dr. Bârsan despre beneficiile Căminului de la Şura Mică.

Pe lângă cazarea persoanelor care rămân pentru o perioadă lungă de timp la Căminul „Seniorenresidenz Maria Theresia”, investitorii s-au gândit şi la acele familii care au în îngrijire persoane vârstnice, dar care, pentru o perioadă scurtă nu se pot ocupa de ei. Astfel, pentru 50 de euro pe zi, vârstnicul din familie poate fi cazat şi îngrijit la „Seniorenresidenz Maria Theresia”.

„În funcţie de disponibilitate avem şi posibilitatea ca dacă o familie tânără merge în concediu şi nu are cine să se ocupe de persoana în vârstă pe care o are în îngrijire, o poate lăsa aici pentru o perioadă. Plătesc 50 de euro pe zi. Omului în vârstă îi trebuie o anumită îngrijire, nu poţi pleca cu el şi nici nu îl poţi lăsa izolat”, a explicat dr. Eric Schelker.

În plus, Căminul „Seniorenresidenz Maria Theresia” are și heliport pentru aterizarea elicopterelor, pentru cazul în care este necesară aterizarea unui elicopter SMURD, dar şi pentru cazurile când personalităţile cazate aici primesc vizite importante.

Căminul pentru vârstnici cu îngrijiri de tip hotelier şi îngrijire medicală „Seniorenresidenz Maria Theresia” va avea deschiderea oficială în 29 septembrie, în prezenţa mai multor oficialităţi.

 

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.