Lipsa forţei de muncă calificată este, alături de accesul la infrastructură, unul dintre “impedimentele” unei şi mai bune dezvoltări a relaţiilor economice româno-germane, a declarat marţi, la Alba Iulia, ambasadorul Republicii Federale Germania, Cord Meier-Klodt, care a punctat că unul dintre cele mai importante principii ale succesului economiei Germaniei în ultimele decenii este existenţa învăţământului dual.

“În România, economia creşte foarte puternic şi, odată cu această creştere a economiei, creşte, desigur, şi cota germană în această economie (…). Germania este, la distanţă, cel mai mare partener comercial al României. Anul trecut, chiar am reuşit să depăşim pragul de 30 de miliarde de euro. Dar, desigur, această creştere are provocările şi impedimentele ei cu care se confruntă. Primul sau unul dintre aceste impedimente este o temă mai veche şi anume accesul la infrastructură în această ţară şi a doua temă majoră este ‘de unde îmi iau eu forţa de muncă’. Şi asta este pe de o parte o temă legată de succes, pentru că în centrele economice mari este deja o problemă atât de mare pentru companii să îşi facă rost de forţa de muncă încât există o concurenţă acerbă între ele”, a afirmat Cord Meier-Klodt.

El a punctat că este necesară liberalizarea pieţei forţei de muncă şi, totodată, promovarea şi stimularea educaţiei profesionale pentru a crea forţă de muncă specializată.

“Eu cred că unul dintre cele mai mari principii ale succesului economiei Germaniei în ultimele decenii este existenţa sistemului de învăţământ dual. Eu cred că aceasta este o situaţie win-win. Omul care urmează să fie instruit este instruit pe de o parte de către stat şi pe de altă parte de economie. Prin urmare, toţi cei trei profită de această situaţie. Şi exact acest principiu îl promovăm şi noi în România. Există proiecte-pilot (de învăţâmânt dual/profesional – n.r.), însă nu este implementat la nivelul unei reţele largi în România”, a spus ambasadorul.

Meier-Klodt a menţionat că, în 1 noiembrie, Ambasada va organiza la Bucureşti, împreună cu Camera de Comerţ Româno-Germană, un eveniment major, unde vor fi prezentate “primele poveşti de succes” în această direcţie. “Vrem să-i facem pe părinţi să nu mai creadă că, dacă îşi dau copiii la o şcoală profesională, le răpesc acestora nu ştiu ce şanse majore de dezvoltare în viaţă. În Germania, foarte mulţi dintre şefii mari, dintre CEO-uri, au pornit de la educaţia profesională, de la şcoala profesională”, a afirmat diplomatul german.

Ambasadorul Germaniei a participat marţi la Alba Iulia la o conferinţă dedicată împlinirii unui deceniu de parteneriat între Landul Brandenburg şi Regiunea Centru. Diplomatul a discutat, de asemenea, cu autorităţile judeţene şi locale despre proiectele investiţionale cu capital german din judeţul Alba, posibilitatea extinderii acestora, dar şi despre identificarea unei abordări comune care să determine o mai bună relaţionare cu piaţa muncii.

 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.