Cea de-a XIII-a ediţie a Bienalei Naţionale de Arhitectură, desfăşurată în şapte oraşe din ţară, va reuni pe 17 octombrie la Oradea cei mai buni arhitecţi din ţară , dar şi invitaţi de renume din străinătate. Printre aceștia este și celebrul arhitect urbanist Werner Desimplaere, cel care a coordonat procesul de reabilitare al oraşului belgian Bruges la începutul anilor ’70,  redându-i strălucirea de odinioară.

Potrivit unui comunicat al Uniunii Arhitecţilor din România, lucrările bienalei vor avea loc de-a lungul lunii octombrie în Bucureşti, Brăila, Cluj, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Târgu Mureş, “oraşe care au avut realizări de marcă în ultimii doi ani”.

În Oradea, lucrările se vor desfășura la Sinagoga Neologă Zion, Cetate şi centrul comercial Lotus şi vor cuprinde conferinţe, expoziţii, dezbateri şi sesiuni de premiere la care sunt invitaţi atât profesionişti cât şi pasionaţi de ahitectură.

“Profesioniştii, dar şi publicul interesat, se vor putea întâlni cu o serie de personalităţi a căror activitate din domeniul arhitecturii este recunoscută şi apreciată la nivel naţional şi internaţional. Din lista acestor invitaţi de marcă fac parte Werner Desimplaere, autor al amplului proiect de restaurare al oraşului Bruges şi al unor proiecte de restaurare a unor monumente din Transilvania, Vladimir Macura (Serbia), Alexandre Negoesco, Vladimir Arsene, Ştefan Mănciulescu, Oana Belea Jackson şi mulţi alţii”, se menţionează în comunicat.

Capitală a provinciei Flandra de Vest din Belgia, supranumit şi “Veneţia de Nord” datorită canalelor care încercuiesc şi traversează oraşul, Bruges este unul dintre cele mai bine conservate oraşe medievale. Arhitectul urbanist Werner Desimplaere a coordonat procesul de reabilitare al oraşului la începutul anilor ’70 redându-i strălucirea de odinioară.

 

Programul manifestărilor de la Oradea:

17 octombrie. Gala secţiunilor “Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităţilor” şi ” Spaţiul Public Incluziv”

ora 16.00-18.00, Sinagoga Neologă SION, str. Independenţei, nr. 22

Conferinţa arh. Urb. Werner DESIMPELAERE “Strategia de reabilitare a centrului istoric Bruge” povestită de arhitectul care a salvat un oraş şi l-a transformat în cel mai vizitat centru medieval european.

Prezentarea nominalizaţilor –  arh. Doina Bubulete, preşedintele juriului secţiunii “Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităţilor”

“Gala de Premiere a secţiunii “Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităţilor”

ora 19.00-21.00, Cetatea Oradea, Piaţa Emanuil Gojdu nr. 41

Prezentarea nominalizaţilor – arh. Andrei Luncan, preşedintele juriului secţiunii “Spaţiul Public Incluziv”

Gala de Premiere a secţiunii “Spaţiul Public Incluziv”

18 octombrie. Evenimente culturale în cadrul BNA 2018

ora 9.00-13.00, Cetate – Piaţa Emanuil Gojdu, nr. 41

Masa rotundă “Vă place Spaţiul Public?”, moderator arh. Gabriel Pascariu şi arh. Adrian Crăciunescu

Vizitarea Cetăţii şi a centrului civic

Expoziţie publică ORADEA

17 – 29 octombrie. Cetatea Oradea – Piaţa Emanuil Gojdu, nr. 41 şi Centrul Comercial Lotus, str. Nufărului, nr. 30

Expoziţia de proiecte participante la secţiunile “Restaurare. Consolidare. Clădiri Restituite Comunităţilor” şi “Spaţiul Public Incluziv”

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.