Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a efectuat astăzi recepţia podului Gilău, deschizând astfel circulaţia pe cei aproape nouă kilometri ai tronsonului Gilău – Nădăşelu din autostrada A3, recepţionaţi încă de anul trecut.

Podul era finalizat în proporţie de 85%, potrivit celor mai recente raportări către CNAIR din luna septembrie. Lucrările au demarat în iulie 2017 şi ar fi trebuit finalizate până pe 27 octombrie 2018, conform datelor de pe site-ul CNAIR. Contractul pentru aceste lucrări a fost atribuit italienilor de la Tirrena Scavi, pentru suma de 25,98 milioane de lei.

Deși sunt foarte puțini, kilometrii de autostradă inaugurați astăzi permit şoferilor care vin de la Zalău sau din zona Satu-Mare sau Baia-Mare să intre pe autostradă la Nădășelu și să meargă neîntrerup 61 de kilometri, până la Turda, ocolind cu totul municipiul Cluj Napoca. Timpul economisit va fi de aproximativ 20 de minute.

Podul peste Someşul Mic şi canalul Hidroelectrica face legătura între tronsonul Gilău – Turda, construit de americanii de la Bechtel şi dat deja în folosinţă, şi tronsonul Gilău – Nădăşelu, finalizat de Dorinel Umbrărescu anul trecut.

Odată cu inaugurarea acestui pod va putea fi deschisă circulaţia şi pe lotul construit de Umbrărescu. În lungime de 8,7 kilometri, tronsonul Gilău – Nădăşelu a fost construit în trei ani iar în noiembrie 2017 a fost recepţionat, fără a fi deschis însă circulaţiei. Contractul pentru construirea acestui tronson a fost atribuit Asocierii Spedition UMB-Tehnostrade pentru suma de 258,19 milioane de lei.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.