Marți, 16 octombrie 2018, la ora 17:00, cu ocazia celei de-a VI-a ediții a Festivalului Fotografiei Chineze în România, va avea loc în sălile de expoziții ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică “Ștefan Tóth István” din cadrul secției de Istorie a Muzeului Orașului Oradea, vernisarea expoziției reputatului artist fotograf Alexandrino Lei Ariosa (Dino) din Macau, China, organizată de Asociația Internațională “Euro Foto Art” în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural.

Expoziția de artă fotografică este alcătuită din 72 de fotografii alb-negru și color grupate în mai multe cicluri. Majoritatea imaginilor prezintă tradițiile populare chineze, fotografiate în decoruri de peisaje de basm. O serie de imagini au fost fotografiate în diferite părți ale Africii. Artistul fotograf expozant se prezintă în expoziție și cu latura creativă modernă, cu o serie de portrete de avangardă, într-o abordare spectaculoasă.

Lucrările vor fi prezentate de către artistul fotograf dr. Teodor Pantea EFIAPs, directorul departamentului relații internaționale al Asociației Internaționale “Euro Foto Art”. Expoziția va fi deschisă oficial de către artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale “Euro Foto Art”, curatorul expoziției. Toți iubitorii artei fotografice sunt așteptați să participe la eveniment.

Momentele muzicale vor fi oferite de către artistul de violă Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese din repertoriul chinezesc.

Expoziția artistului fotograf Alexandrino Lei Ariosa va rămâne la dispoziția publicului până la data de 08.11.2018, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.