Un țăran din Teleorman găsește pe câmp o valiză. În ea sunt mii de documente, poze, filme, acte contabile oficiale dar și contabilitate paralelă, arhive de emailuri și mesagerie, dar și alte și alte mii și mii de documente ale companiei Tel Drum și ale lui L.Dragnea personal. Țăranul predă cuiva de la Rise Project acea valiză și, astfel, întreg coținutul ”exploziv” al acesteia începe să fie dat publicității. Pare o comedie, o secvență dintr-o piesă nescrisă a lui Caragiale. Ei bine, nu este!

Sigur, doar unul născut ieri ar putea crede o asemenea gogomănie precum povestea cu valiza pierdută pe un câmp din Teleorman, găsită de un țăran și apoi predată unor jurnaliști. Cei care au ”fabricat” însă momentul sunt nu doar extrem de bine informați în ceea ce îl privește pe Dragnea și afacerile sale, dar sunt și foarte determinați să îl trimită pe acesta în ridicol. Acea ”zicere”  din urmă cu câteva luni a lui Daddy Dragnea cum că el nu vrea să iasă ca prostul din politică se pare că este premonitorie. Cineva dorește cu tot dinadinsul să-i dovedească exact asta!

Se pare că jocul de-a șoarecele și pisica este aproape de final pentru șeful PSD. Lui Dragnea i s-a sugerat mai întâi să se retragă, să își vadă de ”nepoțica” cu care și-a înlocuit nevasta și să lase pe alții la șefia partidului și a țării. Nu a vrut! Apoi i s-a spus din ce în ce mai direct, mai răspicat, că e vremea pașilor înapoi. Nu a vrut! Pe ce s-a bazat? Probabil pe miile de relații tricotate de ani de zile prin instituțiile de forță ale țării dar și prin exterior. A crezut că, odată ce a fost cândva ”luat în brațe” de unele instituții, va rămâne acolo până la finalul vieții. A crezut cu adevărat că secretele ce îl legau de anumiți exponenți din vârful acelor instituții vor fi suficiente pentru ca nimeni să nu îndrăznească să facă vreun pas împotriva lui. Ei bine, iată că se înșeală. Dragnea a devenit un balast atât de greu astăzi, încât a-l mai ține în barcă este sinucidere curată pentru foarte mulți. Așa că, dacă el nu catadicsește să înțeleagă că trebuie să plece, iaca îl fac alții să priceapă. Și cum o fac! Ohooo! Curat-murdar!

Dragnea nu va avea de suferit mâine în urma publicării acelor materiale, dar curând, foarte curând, procurorii vor intra în posesia lor și ceea ce urmează cred că putem prevedea cu toții. Vom asista curând la ieșirea ”ca prostul” din funcție și din politică.

Sic transit gloria mundi!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.