Echipa antrenată de Antonio Foale a revenit spectaculos, de la 0-2 şi a trecut cu 5-2 de Avântul Chizătău. Sub deviza ce începe rău se poate termina şi bine, “alb-violeţii” au întors rezultatul în stil de echipă cu pretenţii de promovare, la capătul unui meci în care Iosif Rotariu a marcat primul său gol stagional. În faţa a peste 1000 de fani (număr record pentru nivelul la care evoluează gruparea de pe Bega), timişorenii au început prost jocul şi după numai şase minute erau deja conduşi cu 2-0. Revirimentul a început însă treptat. Nicolaie şi Popoviciu au readus Timişoara în joc în doar 17 minute, Băcilă a întors excelent rezultatul după reluare (când oaspeţii erau în zece oameni), iar Marchiş a securizat toate cele trei puncte. abela a fost închisă în minutul 87 de Iosif Rotariu, veteranul de 50 de ani al lui ASU Poli reușind primul său gol din acest sezon, cu un șut de la 22 de metri, în stânga portarului. „E clar că ne așteptam la un joc greu, dar poate nu chiar atât de greu. Ne-au surprins repede acești băieți de la Chizătău prin cele două goluri marcate rapid, dar prin forța echipei am reușit să întoarcem rezultatul. A contat și pregătirea noastră fizică, i-am dominat și la acest capitol. În plus, omul în minus din echipa lor ne-a creat spații și am reușit să-i desfacem mai repede”, a spus la final Toni Foale.

ASU Poli (antrenor Antonio Foale): Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Maranescu – Popoviciu, Iovițu, Rotariu, Nicolaie – Băcilă, Marchiș. Au mai intrat Radu, Panc și Truichici.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.