Regele Mihai I al României împlineşte astăzi, 25 octombrie, 91 de ani. Cu această ocazie, va fi inaugurată în București Piaţa Regelui, aflată la intersecţia Şoselei Kiseleff cu Strada arhitect Ion Mincu.

La ceremonia care va începe la ora 11:00, vor lua parte şi Principesa Margareta împreună cu Principele Radu şi Principele Nicolae. Pe parcursul zilei, mai multe personalităţi vor fi decorate de Majestatea Sa. Printre acestea se numără soprana Angela Gheorghiu, dar şi regizorul Cristian Mungiu. De ziua sa, regele Mihai va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Seara se va încheia cu un concert de gală la Ateneul Român.

“Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, a fost mesajul emoţionant transmis tuturor de Majestatea Sa, anul trecut,, în ziua în care împlinea 90 de ani.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.