Micuţele gimnaste legitimate la CSŞ-CNS “Cetate” Deva au umplut din nou vitrina cu trofee a clubului. Ele au cucerit 24 din cele 60 de medalii puse în joc şi 11 dintre cele 20 de titluri de campioane (!!), la Campionatul Naţional Individual de Gimnastică rezervat junioarelor, ce s-a desfăşurat în municipiul reşedinţă de judeţ, la finele săptămânii trecute. Cu 11 medalii de aur, cinci de argint şi opt de bronz, „Cetate” a terminat prima în topul cluburilor participante, la mare distanţă de celelalte grupări venite din întreaga ţară. Sportivele legitimate la clubul de la poalele cetăţii s-au descurcat de minune la aproape toate categoriile de vârstă la ca care au luat startul: junioare I (14-15 ani), II (13-14 ani) şi III – nivel IV (12 ani), unde au reuşit să strângă 20 de medalii din 24 posibile.

Dominaţie totală

Evoluţii remarcabile au avut Ştefania Stănilă, Andreea Iridon, Ana Maria Ocolişan şi Asiana Peng. Astfel, la junioare I, Ştefania Stănilă şi Ana Maria Ocolişan (ambele componente ale lotului naţional de junioare) au terminat de şapte ori pe podium. Ştefania este campioană naţională la bârnă şi sol şi se poate lăuda şi cu cea mai mare notă din concursul categoriei, 15.100 – la bârnă. Colega s-a clasat de cinci ori în top, însă niciodată pe prima poziţie: argint la bârnă şi patru medalii de bronz la individual compus, paralele, sărituri şi sol. Dominaţia a continuat la junioare II, acolo unde Cetate a luat toate cele cinci titluri naţionale puse în joc, alături de o medalie de argint şi două de bronz! Performera clubului a fost Andreea Iridon care a devenit de patru ori campioană naţională: la individual compus, bârnă, sol şi paralele. A cincea medalie de aur i-a revenit Vasilicăi Filipescu la sărituri, în vreme ce Laura Jurca s-a ales cu argint la paralele, iar Adriana Pârva (paralele) şi Ioana Nicoară (bârnă) au venit pe locul trei. În fine, deşi au avut doar o singură reprezentantă la junioare III nivel IV, cei de la CSŞ-CNS „Cetate” trebuie să mai facă loc în vitrină altor cinci medalii, toate venite după evoluţiile strălucitoare ale Asianei Peng: trei medalii de aur la individual compus, paralele şi sol şi două de argint la bârnă şi sărituri. La cele mai mici competitoare, junioare III – nivel III, competiţia a fost dominată de Farul Constanţa, însă Cetate a ţinut steagul sus prin Alisia Botnaru (bronz la individual compus şi argint la sol), Denisa Florea (aur la sol) şi Olivia Cîmpian (bronz la sol)! Sportivele Cetăţii sunt pregătite de Adela Popa, Gina Gogean, Cristinel Micu şi Ioan Coroiu. “Ștefania Stănilă și Ana maria Ocolișan meritau să fie primele la individual compus, dar au ratat nepermis la paralele la același element. La Ana Maria e vorba de un element nou, însă Ștefania îl execută demult la antrenamente și chiar în concursuri. Cred că au plătit pentru lipsa de concentrare”, a spus Gheorhe Orban, antrenor Lot de Junioare al României.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.