Echipa de handbal junioare I a CSŞ Petroşani a reuşit o victorie extrem de importantă în seria D a Campionatului Naţional. Elevele profesoarei Edith Mileti au trecut cu 31-27 (13-12) de LPS Slatina şi au urcat pe locul doi în grupă. Susţinute din tribune de aproximativ 300 de suporteri, handbalistele din Valea Jiului au ajuns la cel de-al patrulea succes din acest an şi sunt de neînvins pe teren propriu. Petroşenencele au alergat mult pentru a se impune în derby-ul rundei cu LPS Slatina, însă roadele se văd din plin: al doilea cel mai bun atac din grupă (155 de goluri) şi un joc mai mult decât plăcut ochiului. „Sunt mulţumită de abordarea jocului de către echipă, în plus, sincere mulţumiri unui public excepţional, care a ştiut să aprecieze momentele bune de spectacol, care ne-a încurajat tot timpul”, a declarat antrenoarea Edith Mileti după victoria elevelor sale. Pentru trupa gazdă au evoluat Raluca Kalman, Corina Suciu – Alina Cassian cea mai bună marcatoare cu 9 goluri, Beatrice Anghel, Andrada Radu, Laura Hîrtop, Ioana Velcsov, Georgiana Zaharia, Cristina Roman, Ana Maria Burlacu, Claudia Bunăiaşu, Simona Surd, Oana Bălan, Miruna Oroian, Corina Suciu. Şi CSŞ Hunedoara a avut parte de o zi bună pe semicerc şi a învins CSS Drobeta Turnu Severin cu 31-26 (18-11), hunedorencele profesoarei Cristina Lasconi neavând emoţii decât în finalul actului secund în partida cu mehedinţencele de la Severin, după ce prima jumătate o terminaseră la plus opt. Runda viitoare, CSŞ Petroşani se deplasează la Timişoara pentru duelul cu codaşa LPS Banatul, în vreme ce CSŞ Hunedoara va întâlni tot în deplasare LPS Slatina.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.