Tribunalul Bucureşti va anunţa sâmbătă, la ora 20.00, decizia în cazul dosarului fraudelor bancare estimate de anchetatorii DIICOT la 22 de milioane de euro. Cei 33 de învinuiţi, printre care şi vicepreşedintele BRD Claudiu Cercel (foto), au fost audiaţi până aproape de dimineaţă, şedinţa încheindu-se la ora 4.00.

Procurorilor DIICOT au solicitat instanţei să emită mandate de arestare preventivă pentru toţi cei reţinuţi, arătând că aceştia sunt implicaţi într-o amplă reţea de fraudare a mai multor bănci. Cei mai mulţi dintre acuzaţi au participat la dezbaterile din instanţă, dar au plecat acasă după ce au expirat ordonanţele de reţinere ale DIICOT. Ei vor afla, în cursul serii, decizia judecătorului în cazul lor.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării. Procurorii spun că activitatea infracţională a fost sprijinită de către directorul al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, vicepreşedinte BRD, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, şi mai mulţi angajaţi ai Ministerului Economiei.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Ministerul Economiei a anunţat că directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, a fost suspendat din funcţie în urma anchetei iniţiate de DIICOT, iar în cazul celor trei angajaţi ai Ministerului Economiei cercetaţi în acelaşi dosar ministrul de resort a decis încetarea activităţii în funcţiile ocupate.

Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, şi s-a clasat al patrulea.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.