Cunoscute mai mult pentru calităţile lor din bucătărie, unde dau savoare mâncărurilor, mirodeniile au fost folosite, din timpuri străvechi şi pentru îngrijirea sănătăţii. Sunt mirodenii care îmbunătăţesc digestia, protejează inima, ficatul sau alte organe. Altele sunt adevărate antiseptice naturale sau reduc nivelul colesterolului.

Iată câteva dintre mirodeniile cunoscute şi calităţile lor pentru sănătatea noastră:

Piperul – Ajută în cazul durerilor abdominale, tulburărilor gastrice sau toxiinfecţiilor alimentare. De asemenea, el este util pentru a restabili tensiunea arterială, fără efecte secundare, obţinându-se şi un efect de încălzire a corpului, fără creşterea pulsului.

Boiaua de ardei (paprika) – Aromată şi dulce, paprika e o sursă naturală de vitamina C, în special atunci când este produsă în mod natural, din ardei uscaţi. Este de folos în indigestii şi stimulează producţia de sucuri gastrice. Ajută, de asemenea, la stabilizarea presiunii sângelui şi a circulaţiei.

Mărarul – Mărarul împiedică balonările şi stimulează digestia. Se folosesc frunzuliţele subţiri, care se pot usca. Proaspăt, este foarte bogat în vitamina C.

Cimbrul – Este unul din cele mai populare condimente, iar expertii apreciază că proprietăţile sale antibacteriene sunt unice. Favorizează digestia şi protejează sănătatea părului, curăţă sângele şi stimulează activitatea glandelor.

Patrunjelul – Bogat în vitamine şi minerale, pătrunjelul poate fi folosut atât verde, cât şi uscat. El diluează sângele, curăţindu-l de reziduuri.

Busuioc – Busuiocul are puternice proprietati antimicrobiene. Este un antiviral eficient şi protejează împotriva unor bacterii. De asemenea, micşorează riscul artritei şi a altor boli inflamatorii.

Tarhon – Atât verde cât şi uscat, tarhonul este foarte sănătos.

Rozmarin – trebuie folosit cu economie. Are proprietăţi asemănătoare cu usturoiul şi este foarte sănătos chiar şi în ceai.

Salvia – este o plantă cu efecte terapeutice multiple şi se foloseşte mai mult ca ceai, dar în cantităţi mici poate fi adaugată şi în preparatele culinare.

Menta – se foloseşte mai mult ca ceai, dar lăstarii tineri se pot folosi şi drept condiment.

Ţelina – Există două feluri de ţelină, dar sunt foarte sănătoase amândouă, având un conţinut bogat de minerale şi vitamine.

Nucşoara – Este folosită pentru prevenirea şi tratarea balonărilor abdominale, a diareei, indigestiei şi vomei, fiind un bun stimulent stomacal. În schimb, este periculoasă pentru cei cu dureri dentare.

Scorţişoara – Este unul din cele mai puternice antiseptice naturale, având un rol important şi în scăderea tensiunii arteriale. Are proprietăţi antiinflamatoare, reduce nivelul colesterolului, uşurează durerile reumatice şi poate îmbunătăţi starea de sănătate a bolnavilor de diabet.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.