Şirul victoriilor hunedorene din acest sezon s-a oprit, sâmbătă, în parida cu Şoimii Pâncota. Elevii lui Marius Opric au avut parte de cel mai spectaculos meci din acest sezon şi au încheiat la egalitate, 3-3, cu gruparea din Arad, asta deşi în minutul 50 bătrâna tabelă a stadionului “Michael Klein” arăta 3-0 pentru gazde! Totul s-a rupt însă înainte de pauză, când Ionuţ Radu a văzut “roşu” direct după ce a lovit, cu cotul în figură, în săritură, un adversar. Până atunci însă lucrurile au mers excelent pentru gazde care au preluat conducere încă din debut, graţie reuşitei lui Pepenar (a cincea din acest sezon) şi şi-au majorat avansul după nici 20 de minute, graţie lui Andrei Făgărăşanu. Ba mai mult, în debutul reprizei secunde se părea că toate cele trei puncte vor rămâne pe Cerna, după ce acelaşi Făgărăşanu a înscris de la punctul cu var, după un henţ al lui Lengyel. Şoimii lui Dan Cuedan s-au transformat aproape instant însă în păsări Phoenix şi au revenit incredibil. Veteranul “Bebe” Mitu şi-a adus echipa în joc, cu un şut de zile mari de la 25 de metri, Filimon l-a copiat câteva minute mai târziu, în vreme ce nou-intratul Rus şi-a pus capul la bătaie pentru 3-3, cu cinci minute înainte de final. Hunedoara rămâne neînvinsă şi are cu opt puncte mai mult decât principala urmăritoare, Unirea Dej, formaţie pe terenul căreia va evolua vinerea viitoare.

Jiul, de nerecunoscut

Cealaltă formaţie din hunedoreană din seria a cincea are parte de un parcurs dezamăgitor. Elevii lui Toni Sedecaru au ajuns la al treilea eşec la rând, după 0-1 pe terenul celor de la Naţional Sebiş şi ocupă în acest moment, locul 11 în clasament, la doar patru puncte în faţa ultimei clasate, FCM Turda, echipă cu care vor încerca să îşi spele păcatele în runda următoare.

Programul complet al etapei a 10-a:

Sighetu Marmaţiei – SeSo Câmpia Turzii           0-3*

Naţional Sebiş – Jiul Petroşani                         1-0

FCM Turda – FC Zalău                                               0-6

Europa Alba Iulia – Sănătatea Cluj                      1-0

CS Oşorhei – Unirea Dej                                            1-2

FC Hunedoara – Şoimii Pâncota                       3-3

Olimpia Satu Mare stă

*gazdele n-au putut asigura asistenţa medicală şi vor pierde meciul la „masa verde”

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.