O şoferiţă din Hunedoara este considerată vinovată pentru accidentul produs duminică la ieşire din Târgu Jiu şi soldat cu 17 răniţi, dintre care patru sunt copii. Victimele prezintă contuzii la mâini şi la picioare şi au fost transportate la spitalul din Târgu Jiu.

Potrivit poliţiştilor, conducătoarea auto nu a cordat prioritate unui microbuz de persoane, care circula regulamentar în zona intersecţiei spre localitatea Târgu Cărbuneşti.  În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat şi a lovit un autoturism Dacia Logan.

Femeia din Hunedoara se afla în maşină împreună cu soţul, soacra şi fetiţa ei, în vârstă de trei luni. Niciunul dinte ocupanţii autoturismului nu a suferit răni care să impună internarea în spital.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.