Un conflict apărut între doi concubini din oraşul Uricani s-a încheiat cu urmări deosebit de grave. Nouă apartamente dintr-un bloc de locuinte au fost distruse după ce într-o garsonieră s-a produs o explozie cauzată chiar de către cei care trăiau în ea.

Totul a început luni dimineţa. Cei doi s-au certat, iar bărbatul furios, în vârstă de 67 de ani, a stropit cu benzină mobilierul din cameră. Apoi  i-a dat foc, mobila din lemn aprinzându-se aproape instantaneu.

Cercetările efectuate faţa locului au arătat că incendiul s-a produs în urma faptului că bărbatul a stropit mobila cu o substanţă inflamabilă, iar din cauza acumulării vaporilor de benzină, care s-au degajat în locuinţă, şi în urma supraîncălzirii, s-a produs o explozie.

Pe lângă distrugerile din garsonieră, deflagraţia a afectat două  apartamente situate pe acelaşi palier. “Pe aceeaşi scară de bloc au fost afectate de suflul exploziei alte 6 apartamente, fiindu-le deteriorate uşile de la intrare şi ferestrele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, iar valoarea pagubelor urmează a fi stabilită.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru distrugere prin incendiere.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.