Bănățenii au ambiții mari și în Europa în acest sezon. Baschetbaliștii alb-violeți au parte de o grupă destul de puternică însă, în care favoriți sunt nemții de la EWE B. Oldenburg. Pentru a emite pretenții la calificarea în “ultimele 16” timișorenii trebuie să învingă la debut, chiar astăzi, pe maghiarii de la Lami-Ved Kormend, partidă ce se va disputa în sala “Constantin Jude”. BC Timișoara face parte din Grupa F a competiției, alături de Kormend, Szolnok (ambele Ungaria) și Oldenburg (Germania). “Sunt bucuros că participăm în grupele acestei competiții. E importantă să avem o bancă lungă… Nu vreau să fim pasageri în această competiție, e o poartă către Europa. Putem face o imagine bună orașului Timișoara, jucăm cu echipe din Germania și Ungaria. Oldenburg e o echipă puternică, cu șapte americani, va fi greu. Kormend poate fi capabilă de surprize, a învins liderul din campionat, au trei americani și un croat, e o echipă puternică”, a declarat Leo Demaio, președintele leilor. Bănățenii au depus o garanție de 20 de mii de euro la federația internațională pentru această competiție. În EuroChallenge mai sunt implicate trei formații româneşti: BCMU Pitești, CSU Ploiești și Gaz Metan Mediaş. Jocul cu maghiarii de la Lami-Ved Kormend începe azi de la ora 20 şi va fi transmis, în direct, pe Digisport.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.