Un număr de 28 de consumatori și distribuitori de substanțe etnobotanice, din mai multe județe ale țării, au fost aduși  marți la sediul DIICOT Hunedoara, în cadrul unei ample operațiuni desfășurată de procurorii DIICOT și ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba.

Gruparea infracţională avea ca preocupare introducerea în ţară şi traficul de substanţe etnobotanice, drogurile fiind aduse din Spania şi distribuite apoi prin reţele stradale în mai multe oraşe din Transilvania, cei mai mulţi consumatori fiind elevi din şcoli generale şi licee, dar şi alte persoane cu vârsta cuprinsă între 17 şi 40 de ani.

În cadrul „Operaţiunii Transilvania”, au fost efectuate 25 de percheziţii la domiciliile suspecţilor şi la magazine în care erau comercializate aceste substanţe, cei mai mulţi învinuiţi fiind din judeţele Hunedoara, iar restul din Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Alba.

„Cu ocazia percheziţiilor a fost găsită cantitatea de 3 kilograme de substanţe etnobotanice, câteva mii de plicuri cu astfel de substanţe şi zeci de mii de plicuri pentru ambalarea produselor  respective. De asemenea, a fost găsită suma de 80.000 de lei, proveniţi din traficul cu substanţe etnobotanice, aparatură folosită la porţionare, cântărire şi ambalarea acestora”, a menţionat şeful BCCO Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu.

Drogurile erau aduse din Spania, fiind trimise prin intermediul unor firme de curierat, membrii grupării plătind circa 3.000 de euro pe kilogram. Dintr-un kilogram de substanţă membrii grupării porţionau circa 4.000 de doze ambalate în plicuri personalizate cu diverse denumiri comerciale.

Liderul grupării infracţionale este Ispas Mircea-Marian, din Alba Iulia, care în perioada iulie-octombrie 2012 s-a aprovizionat cu etnobotanice din Spania, substanţele fiind comercializate apoi unor dealeri sau subdealeri din Alba-Iulia, Timişoara, Sibiu, Bacău, Cluj-Napoca, Deva, Orăştie, Bucureşti. Etnobotanicele erau redistribuite mai departe pe străzile din oraşele Simeria, Călan, Brad, Caransebeş şi Reşiţa.

Din cercetări a rezultat faptul că substanţele etnobotanice sunt accesibile ca preţ-între 15 şi 35 de lei pentru un pliculeţ cu greutatea de 0,2-0,3 grame – tinerii asociindu-se câte doi, trei sau patru pentru colectarea unor sume de bani necesare cumpărării plicurilor cu etnobotanice. Apoi, substanţele erau consumate acasă sau în locuri ascunse, izolate.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.