saptamana-verde

Cheatiunea OMG (Organisme modificate genetic) este subiect de dezbatere în mai multe state europene, iar soia și porumbul sunt cel mai adesea arătate cu degetul atunci când vine vorba despre folosirea pe scară largă a alimentelor modificate genetic. În ultimii ani – conform statisticilor – UE a importat masiv soia și porumb din Brazilia, Argentina și SUA, țări care nu impun restricții la cultivarea de OMG. În aceste condiții, țările europene au decis să se coalizeze și să elaboreze o politică comună pentru găsirea de noi soluții  în problema proteicelor vegetale.

În cadrul târgului  Săptămâna Verde-Berlin 2013, reprezentanții Austriei au propus semnarea unei așa numite « Danube Soy Declaration », document ce se referă la necesitatea identificării unor surse alternative de proteină și renunțarea treptată la importurile de OMG de pe continentul nord-american. Prezent la Berlin, ministrul român al agriculturii, Daniel Constantin, a salutat inițiativa, declarând însă că România nu este pregătită să semneze o astfel de declarație înainte de a afla și  opinia organizaţiilor şi asociaţiilor de fermieri.

,, România, consecventă principiilor susţinute până în prezent, de a lua în considerare opiniile ştiinţifice exprimate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor şi mediul academic naţional, nu a fost pregătită să semneze această Declaraţie cu ocazia Târgului Săptămâna Verde – 2013. În răspunsul adresat ministrului Agriculturii din Austria, Nikolaus Berlakovich, ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, a fost de acord cu necesitatea identificării unor soluţii pentru creşterea competitivităţii sectorului animal din UE precizând că trebuie luate în considerare toate opiniile mediului academic românesc, care încă nu sunt finalizate. De asemenea, principiul transparenţei este foarte important şi de aceea, pentru a lua o decizie, este importantă şi opinia organizaţiilor şi asociaţiilor de fermieri care trebuie consultate ”, se arată într-un comunicat al ministerului de resort de la București.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.