Păpuşi, maşinuţe, avioane, vapoare, trotinete, cutiuţe din tablă, ursuleţi din plus umpluţi cu paie şi alte 500 de jucării sunt expuse la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva în cadrul ueni expoziţii denumită inspirat „Amintiri din copilărie”. Expoziţia prezintă doar o mică parte din impresionanta colecţie de 12.000 de jucării pe care o deţine un inginer din Bucureşti.

De ce „amintiri din copilărie”? Pentru că toate jucăriile care pot fi văzute de copii sunt cele cu care s-au jucat bunicii şi părinţii lor, atunci când au fost mici.

Prezent la vernisaj, inginerul Cristian Dumitru a spus că şi-a adunat jucăriile încă din anii 80, pasiunea sa continuând şi acum, când străbate ţara şi încearcă să găsească o piesă deosebită pentru colecţia sa.

„În anii 80 aveam câteva sute de piese adunate atât de acasă, cât şi de la prietenii care nu mai aveau nevoie de ele. Apoi am început să caut jucării prin târguri, prin podurile prietenilor sau pe la rude. Încet-încet s-au adunat 12.000 de piese. Acum este destul de greu să-i explici unui copil că o păpuşă era umplută cu paie şi nu cânta sau nu se mişca”, a declarat proprietarul colecţiei.

Cele mai dragi jucării ale colecţionarului sunt un căluţ umplut cu paie şi un om din celuloid care seamănă cu un doctor, jucării pe care le păstrează încă de mic copil.

La rândul său, directorul muzeului din Deva, Liliana Ţolaş, spune că ideea organizării expoziţiei a venit după o discuţie pe care a avut-o cu mai multe colege, despre ceea ce ar putea oferi copiilor cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun.

„Am dorit să facem un cadou de sărbători, tuturor copiilor. Este o colecţie inedită, care îţi aduce aminte de copilărie, iar cei mici pot vedea cum se jucau părinţii lor. Eu am şi văzut aici două păpuşi care seamănă cu cele pe care le-am primit de la părinţi şi pe care păstrez şi acum”, a afirmat directorul MCDR Deva.

Expoziţia „Amintiri din copilărie” va rămâne deschisă până în luna ianuarie.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.