Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a declanşat  o anchetă administrativă internă, după ce fiul unei femei în vârstă de 102 ani i-a spus că mama sa nu a beneficiat, în urmă cu doi ani, de un premiu din partea Primăriei Deva, atunci când femeia împlinea un secol de viaţă. Valoarea recompensei prevăzute de bugetul local era de 1.000 de lei.

Fiul bătrânei a spus că mama sa a primit doar un buchet de flori, cu toate că fostul primar ar fi solicitat unui funcţionar să întocmească documentele necesare în vederea plăţii.

„Scrisoarea a ajuns la mine, când Sofia Bogdan a împlinit 102 ani. Fiul ei mi-a scris că, în urmă cu doi ani, fostul primar i-a promis un cadou de 1.000 de lei. În scrisoare, bărbatul arată că primarul de atunci a cerut unei funcţionare să întocmească actele necesare pentru a-i oferi din bugetul local suma respectivă, însă atunci Sofia Bogdan a primit doar un buchet de flori. Am declanşat o anchetă în acest caz, iar premiul i l-am oferit din salariul meu, pentru a îndrepta greşeala”, a declarat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.