Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a încheiat o serie de controale la firmele care se ocupă cu medierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate, la două dintre societăţile verificate fiind aplicate sancţiuni pentru deficienţe de informare a persoanelor cărora li s-au intermediat contracte de lucru.

Inspectorii de muncă au dorit să afle în ce fel firmele de plasare a forţei de muncă îşi respectă obligaţiile asumate faţă de cei care le solicită serviciile şi modul în care oamenii sunt informaţi asupra cerinţelor de pe piaţa muncii din străinătate.

„Au fost aplicate sancţiuni la două societăţi comerciale din Deva şi Petrila. Aceste firme nu i-au informat pe cei trimişi la muncă în străinătate asupra monedei în care se face plata, condiţiile de repatriere, prevederile minime ale legislaţiei muncii din ţara respectivă. Nu au fost probleme foarte grave, dar ele trebuie remediate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Gabriel Istrate.

ITM Hunedoara are afişată pe pagina proprie www.itmhunedoara.ro lista agenţilor de plasare şi mediere a forţei de muncă în străinătate care au sediul pe raza judeţului Hunedoara, document ce poate fi consultat de către cei interesaţi.

Ce trebuie să ştim

Pentru informarea cât mai corectă a persoanelor care doresc să lucreze în străinătate, ITM Hunedoara recomandă parcurgerea anumitor paşi:

În primul rând, doritorii trebuie să încheie contracte de mediere, câte un exemplar pentru fiecare parte care va fi semnat de cele două părţi şi ştampilat de agenţia de mediere.

În ceea ce priveşte achitarea tarifelor pentru prestarea serviciilor de mediere de către agenţii, se va achita un singur comision pentru care se va solicita documente fiscale (factură şi chitanţă fiscale).

Persoanele aflate în cautarea unui loc de muncă în străinătate trebuie să ştie că mediatorii nu au dreptul de a percepe comisioane sau garanţii de la persoanele fizice mediate.

Ulterior, atunci când se încheie un contract de muncă cu angajatorul străin, contractul de muncă trebuie tradus şi în limba română prin grija agenţiei de mediere.

Viitorii angajaţi trebuie să fie informaţi despre locul unde se va desfăşura activitatea şi perioada acesteia, moneda în care se plătesc drepturile salariale şi modalităţile de plată (virament bancar, cash, pe card, etc.), condiţiile de climă, obiceiurile din ţara respectivă a căror nerespectare ar putea să-i afecteze integritatea fizică sau libertatea, drepturile minime din legislaţia muncii din ţara unde urmează să-şi desfăşoare activitatea, condiţiile de repatriere ale lucrătorului .

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.