Acuzat de corupere sexuală, acte sexuale cu un minor şi furt, fostul poliţist Adrian Sucilă rămâne în arest, potrivit unei decizii luate de magistraţii Tribunalului Hunedoara. Instanţa a admis recursul procurorilor, formulat la decizia Judecătoriei Petroşani care aprobase, iniţial, ca Sucilă să fie anchetat în stare de libertate.

„Instanţa a admis recursul formulat de Parchet, astfel că starea de arest preventiv a inculpatului a fost menţinută“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Fostul poliţist s-a plâns judecătorilor că anumite înregistrări din dosarul său ar fi ajuns în presă, fără aprobarea instanţei.

Adrian Sucilă se află în arest din data de 4 iulie şi este judecat pentru corupere sexuală, act sexual cu un minor şi furt. În acelaşi dosar, mai este judecată Mihaela Stoica,  tânără de 19 ani, fiica fostei viceprimăriţe din oraşul Vulcan. Tânăra este acuzată de complicitate la corupere sexuală, victima fiind chiar fratele ei, cu trei ani mai tânăr.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.