Între învăţăturile celor „şapte ani de acasă” se numără, categoric, şi salutul. Am fost învăţaţi să ne salutăm cunoştinţele, să spunem „buna ziua” când întâlnim pe cineva sau intrăm într-o încăpere. Puţini ştiu însă că la nivel mondial a fost desemnată şi o Zi a Salutului. Ea se sărbătoreşte pe data de 21 noiembrie.

„Biblioteca noastră serbează din nou această zi care, începând din anul 1973, este marcată în peste 180 de țări pentru a sublinia importanţa comunicării şi a interacţiunii dintre oamenii din întreaga lume. Pornind de la îndelungatul conflict egipteano-israelian din acel an, fraţii Brian şi Michael McCormack, din statul nord-american Nebraska, au avut generoasa şi originala iniţiativă de a dedica o zi specială salutului, ca formă elementară de acţiune interumană şi ca un pas important spre realizarea păcii şi înţelegerii între oamenii de rase, naţionalităţi și religii diferite”, spune directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, Sebastian Bara.

Evenimentul va fi marcat de instituţia de cultură chiar pe 21 noiembrie, ora 1300, la Sala „Liviu Orosˮ a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cadrul unei întâlniri cu elevii din şcolile generale din Deva.

Elevilor prezenţi în sală li se va prezenta într-o formă accesibilă şi atrăgătoare, importanţa acestei zile, importanţa salutului şi a regulilor de politeţe în societate şi familie. Cei care vor răspunde corect la întrebările ce li se vor adresa în final vor fi răsplătiţi cu premii constând în diplome și cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.