RCM Timișoara s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a dispus cu 36-15 de CSM București, într-un joc organizat pe teren neutru, la Brașov. Deși Chester Williams nu s-a putut baza pe nu mai puțin de opt dintre titularii obișnuiți, „studenții” n-au întâmpinat mari probleme în fața grupării din capitală, reușind să rezolve meciul încă dinainte de pauză. Şi asta datorită evoluţiilor fără cusur ale lui Moala, Kinikinilau şi Rose, stranierii lui Williams achitându-se perfect de sarcini. RCM Timișoara se califică astfel în semifinalele Cupei României, acolo unde au mai ajuns Steaua (fără joc, după retragerea lui Dinamo) și Știința Baia Mare (52-20 cu CSO Pantelimon). Duminică, de la ora 11, se va disputa ultimul joc al acestei faze, între Universitatea Cluj și RC Bârlad.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.