Universitatea Petroșani s-a distanțat la două puncte de Aurul Brad, echipă pe terenul căreia va juca la finele acestei săptămâni. “Studenții” au trecut cu 2-0 de Jiul II Petroșani și trebuie să fie acum atenți la Dacia 2010 Orăștie și Minerul Uricani, care îi suflă în ceafă.  Primii au ratat a doua oară consecutiv șansa de a deveni lider, după ce au remizat, din nou, spectaculos, 3-3, pe terenul nou-promovatei Hercules Lupeni. Același număr de puncte, 34, a adunat și Minerul Uricani care a trecut, greu, 1-0 de Șoimul Băița și a urcat în clasament peste Aurul Brad, echipă care a obținut un punct în jocul cu Gloria Geoagiu.

 Certejul pierde după 12 etape, Zarandul obține primul succes

Neînvinși din runda cu numărul trei, băieții lui Elek Szemely au clacat taman când seria de partide fără înfrângere părea de neîntrerupt. Aurul a pierdut, 1-2, pe terenul celor de la Metalul Crișcior, cu care au făcut astfel rocada în clasament. Motiv de sărbătoare și în cealaltă tabără din comuna din apropierea Bradului, Zarandul trecându-și în cont prima victorie din acest sezon, după 4-2 cu Inter Petrila! Prilej cu care au predat “lanterna roșie” celor de la Victoria Călan.

 Runda viitoare, sâmbătă, 24 noiembrie:

Şoimul Băiţa – CS Vulcan

Jiul II Petroşani – Minerul Uricani

Aurul Brad – Universitatea Petroşani

Dacia Orăştie – Gloria Geoagiu

Victoria Călan – Hercules Lupeni

Aurul Certej – Retezatul Haţeg

Inter Petrila – Metalul Crişcior

CFR Simeria – Zarandul Crişcior

CS Ghelari – Retezatul Râu de Mori

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.