Un cuib cu ouă de dinozaur, vechi de 65 de milioane de ani, este expus la Centrul de Informare al Geoparcului Dinozaurilor din oraşul Haţeg.

Cuibul poate fi văzut în incinta Centrului de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, care s-a deschis oficial vineri, în prezenţa a numeroase personalităţi ştiinţifice de la Universitatea din Bucureşti, inclusiv a reputatului paleotolog Dan Grigorescu.

“Turiştii care vin aici, în centrul Ţării Haţegului, în oraşul Haţeg, vor afla, în primul rând, informaţii despre ce, unde şi cum pot vizita geoparcul. Aici va putea fi văzută şi o să fie expoziţie care se va completa, în timp. Deocamdată, cel mai important exponat pe care îl avem este un cuib cu ouă de dinozaur, original, cu o vechime de 65 de milioane de ani, din Cretacicul Superior”, a spus administratorul financiar şi de patrimoniu al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, Cristian Ciobanu.

Cei care doresc să ajungă la centrul de vizitate o pot face foarte simplu, clădirea acestuia fiind amplasată în spatele sediului Primăriei Haţeg.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a afirmat că instituţia pe care o conduce are în plan o implicare mult mai activă în punerea în valoare a potenţialului Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, în colaborare şi sub tutela ştiinţifică a Universităţii Bucureşti, coordonatorul acestui proiect.

Potrivit acestuia, autorităţile judeţene vor încerca să identifice soluţii de finanţare a activităţii de administrare a Geoparcului Dinozaurilor, acestea urmând să fie cuprinse, într-o formulă legală, în bugetul de anul viitor al CJ Hunedoara.

De altfel, CJ Hunedoara a adoptat, recent, o hotărâre prin care se asociază cu Universitatea Bucureşti în vederea realizării, în comun, al unui muzeu în aer liber al dinozaurilor din Ţara Haţegului. Muzeul va avea, în final, 20 de machete de dinozauri, în mărime naturală, grupate în zece scene amplasate pe o suprafaţă de 4 hectare.

Proiectul va fi construit în apropierea comunei General Berthelot, pe raza căreia se află situl paleontologic de la Tuştea, acolo unde au fost descoperite cuiburi cu ouă de dinozauri pitici.

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este singura arie protejată de acest gen din România, care a dobândit recunoaşterea internaţională prin includerea sa în Reţeaua Europeană şi Reţeaua Globală a Geoparcurilor, sub egida UNESCO.

Geoparcul ocupă o suprafaţă de peste 102.300 de hectare şi a fost înfiinţat în anul 2000, ca un proiect al Universităţii Bucureşti în colaborare cu autorităţile locale din zonă şi CJ Hunedoara.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.