În momentul de început al noului an şcolar în sălile de expoziţie ale Colegiului Naţional Decebal din Deva au loc 3 expoziţii de fotografie.

Expoziţia colectivă de artă fotografică „Mănăstirea”, expusă în Foaierul Teatrului de Artă cu ocazia desfăşurării evenimentelor „Zilele Icoanei” la Deva, în luna aprilie 2012, poate fi vizionată acum în Galeria Paraclisului Sfântul Stelian – un spaţiu preţios de expoziţii nou apărut în Deva aflat în subsolul Colegiului Naţional Decebal. Expun: ieromonahul Pantelimon Şuşnea, preot Ioan Gânscă, Cătălin Mătăsaru şi Ştefan Daniel Bocşe.

În „Sala Nouă”, Andrei Rosetti şi Grigore Roibu continuă studiul în imagine ce relevă viaţa monahală în firescul, exotismul şi profunzimea ei. Ei prezintă o serie de imagini de la Muntele Athos, din Mănăstirea Oaşa sau din preajma unor biserici din satele noastre. Părintele Teofil Părăian ar fi spus simplu şi generic imagini cotidiene din „Tinda Raiului”…

Oana Vedinaş revine cu una din temele ce o pasionează, un subiect cu rezonanţe etnografice, cel care evocă restaurator viaţa ţăranului român autentic.

Directorul Colegiului Naţional Decebal, domnul Florin Ilieş, afirmă crezul său conform căruia, educaţia raţională susţinută la clasă prin efortul dascălului, trebuie cât mai susţinut completată de o educaţie prin concursul artelor. Educaţie prin imagine, prin muzică, prin emoţie artistică în genere.

Rubrică realizată cu sprijinul

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.