Câteva zeci de locuitori din Băcia, Peştişu Mare, Sântandrei, Bârcea Mare şi Bârcea Mică au protestat ieri în faţa sediului Consiliului Judeţean Hunedoara, împotriva construirii deponeului ecologic ce urmează a fi amplasat la limita dintre aceste localități, pe locul unei foste unități militare. Conduși de câțiva dintre consilierii locali din Băcia, în frunte cu fostul lider sindical Voicu Sala, protestatarii au scandat lozici împotriva acestui proiect, acuzând totodată lipsa de transparență a Consiliului Județean și a primăriei din Băcia. Oamenii susţin că amplasamentul haldei ecologice la Bârcea Mică le va pune sănătatea în pericol. De altfel, în cadrul ultimei ședințe a Consiliul local al comunei Băcia s-a discutat și aprobat organizarea unui referendum local care să decidă dacă acest proiect are sau nu acordul cetățenilor comunei.

Așa după cum stiridinvest.ro a mai relatat, deponeul ecologic va fi construit cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, valoare proiectului fiind de peste 70 de milioane de euro, iar tergiversarea alegerii unei locații și a demarării investiției va conduce la pierderea acestor fonduri. În lipsa lor – susțin autoritățile județene –  investiția va fi oprită, iar locuitorii din județul Hunedoara vor trebui să transporte gunoiul într-unul dintre județele limitrofe, acest fapt urmând să conducă la o creștere a prețului colectării deșeurilor.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.