Ca şi Paştele, la fel şi Crăciunul are un timp de pregătire, căruia i s-a dat numele de Advent (=venire). Adventul cuprinde patru săptămâni de post care anticipează Naşterea Domnului, săptămâni în care creştinii vor încerca să facă mai mult bine, să ceară iertare dacă au greşit cuiva şi să îndrepte toate lucrurile rele săvârşite. Perioada Adventului are însă o dublă natură: este timp de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni, şi totodată este timp în care, prin această amintire, minţile sunt călăuzite spre aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Cristos, la sfârşitul timpurilor.

Pietatea populară şi tradiţia, care s-au concentrat foarte mult asupra Crăciunului, au dat şi Adventului un loc deosebit în conştiinţa creştinilor. Copiii aşteaptă dulciurile de Crăciun, venirea lui Moş Crăciun, cadourile, bradul, petrecerea, împodobirea casei, noile haine şi mâncarea specială.  De Advent se pregătesc coroniţe împletite din crenguţe de brad, frumos împodobite, pe care sunt aşezate patru lumânări. Acestea reprezintă cele patru săptămâni rămase până la sărbătoarea bucuriei, iar în fiecare duminică se va aprinde câte una. Anul acesta prima duminică de Advent este 2 decembrie. Conform tradiţiei, atât cei mici cât şi cei mari, confecţionează calendare de Advent.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.